Sinteza recomandărilor pentru proiectele de decizie consultate public
la 07 august 2019
Conform prevederilor legale, au fost organizate consultări publice pentru 6 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional și anume:
01.Cu privire la modificarea bugetului raional pentru anul 2019
Raportor: Aculina Tăbîrță, șef, Direcția Finanțe.
Dna R.Postolachi, secretar al Consiliului raional a propus ca să se verifice corectitudinea datelor și să se prezinte toate actele justificative pentru modficările propuse.
02.Cu privire la completarea Deciziei nr. 02/03 din 23.03.2018 ,,Cu privire la transmiterea unor bunuri imobile”
Raportor :M.Turea, șef, Direcția Asistență Socială și Protecție a FamilieiDna O. Zubcova , contabil -șef, Aparatul președintelui raionului, a propus să fie inclus un punct cu privire la modificarea anexei din Decizia Nr. 04 /05 din23 octombrie 2014 “Cu privire la delimitarea proprietăţii Consiliului Raional Rîşcani”, despremodul de folosire a clădirilor
Dnul A. Petrașescu, specialist principal Serviciul Juridic a propus reformularea proiectului de decizie și necesitatea de a intoduce un punct în care să se stipuleze modul de folosință a construcției - cămin
03.Cu privire la acordul primirii în proprietate publică a Consiliului raional Rîșcani a unui bun imobil (sediul procuraturii).
Raportor: Olga Zubcova, contabil -șef, Aparatul președintelui raionului
Dna O.Zubcova a propus instituirea membrilor comisiei de primire
Dna R.Postolachi, secretar al Consiliului raional a propus argumentarea necesității primirii acestor proprietăți în nota informativă
04.Cu privire la acordul primirii în proprietate publică a Consiliului raional Rîșcani a unui bun imobil (sediul centrului asistență medicală de urgență).
Raportor: Olga Zubcova, contabil-șef, Aparatul președintelui raionului
Propuneri de a modifica și a adăuga nu au fost.
05.Cu privire la delimitarea apeductului Costești - Rîșcani.
Raportor: Olga Zubcova, contabil- șef, Aparatul președintelui raionului
Dna G. Zamurdac, vicepreședinte al raionului, a propus ca în punctul 2 a proiectului de decizie, persoana responsabilă pentru înregistrarea bunurilor imobile, proprietate publică a UAT, nivelul II a Consiliului Raional Rîșcani, dna O.Zubcova, contabil șef, Aparatul Președintelui.
Dna R.Postolachi, secretar al Consiliului raional a propus ca în baza legală a proiectului de decizie să fie înscrisă denumirea organului și data când au fost emise procesele verbale
- implicarea activă a Serviciului Juridic și a Arhitecturii în verificarea corectitudinii proiectului de decizie
06.Cu privire la casarea unor bunuri aflate în administrarea gimnaziului Malinovscoe.
Raportor:Aliona Pogorelovscaia, directorul gimnaziului Malinovscoe
Dna R.Postolachi, secretar al Consiliului raional a propus ca să se perfecteze anexele proiectului de decizie, conform legislației în vigoare
Alte propuneri de a modifica și a adăuga nu au fost.