Sinteza recomandărilor pentru proiectele de decizie consultate public la 26.02.2021
Conform prevederilor legale, a fost organizată consultarea publică pentru 7 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional.
Au fost analizate astfel, următoarele proiecte de decizie:
1.Cu privire la îndeplinirea planului de acțiuni pentru anul 2020 din Strategia de dezvoltare Socio-economică a raionului Rîșcani pentru perioada 2016-2020, raportor dl Igor Frecăuțanu, șef Secția Economie, care a propus ca în raport să fie incluse mai multe informații referitor la activitatea Centrelor de Sănătate din raion, deoarece a fost un an pandemic și a necesitat o implicare mai activă din partea medicilor.
Dna Rodica Postolachi, secretar al Consiliului Raional Rîșcani a susținut această inițiativă și a propus ca să se includă în raport toate sursele de alocații financiare, utilaj și echipament acordate pentru activitatea medicilor în timpul pandemiei.
2.Cu privire la inventarierea bunurilor, raportor dl Igor Culic, vicepreședinte al raionului.
Dna Rodica Postolachi, secretar al Consiliului Raional Rîșcani a propus ca toate cifrele să fie verificate de contabilii șefi ai subdiviziunilor Consiliului Raional Rîșcani și a concretizat data efctuării inventarierii - 31.10.2020
3.Cu privire la transmiterea în administrare a bunurilor immobile, raportor dl Igor Culic, vicepreședinte al raionului
4.Cu privire la modificarea deciziei nr.01/12 din 25 februarie 2016 cu privire la modificarea a comisiei raionale de identificare a terenurilor degradate, raportor dl Igor Stoian, vicepreședintele raionului.
5.Cu privire la delegarea unor atribuții președintelui raionului, raportor dna Alina Efrim, specialist principal, Serviciul resurse umane, pentru care propuneri de a modifica sau a completa nu au fost.
6. Cu privire la modificarea Regulamentului privind funcţionarea şi administrarea paginii-web oficiale a Consiliului Raional Rîșcani aprobat prin decizia nr.01/15 din 22 ianuarie 2021 ,,Cu privire la pagina web oficială a Consiliului Raional Rîșcani”, raportor: Marta Chetraru, șef, Serviciul Administrare public.
Dna Rodica Postolachi, secretar al Consiliului Raional Rîșcani a solicitat dispoziția președintelui raionului, prin care s-au efectuat modificările, conform regulamentului aprobat prin Decizia 01/15 din 22 ianuarie 2021,,Cu privire la pagina web oficială a Consiliului Raional Rîșcani”
7.Cu privire la aprobarea Programului de activitate al Consiliului Raional pentru trimestrul II al anului 2021,
raportor: Rodica Postolachi, secretar al Consiliului Raional , pentru care propuneri de a modifica sau a completa nu au fost.