Sinteza recomandărilor pentru proiectele de decizie consultate public
la 11 august 2020
Conform prevederilor legale, a fost organizată consultarea publică pentru 8 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional.
Dna R.Postolachi, secretar al Consiliului raional a propus ca proiectul de decizie ,,Cu privire la aprobarea Acordului de colaborare cu A.O. “Asociația Obștească de Fotbal Rîșcani” să fie exclus din ordinea de zi a consultărilor publice, deoarece raportorul dl Constantin Rusu, președinte al A.O. “Asociația Obștească de Fotbal Rîșcani” nu s-a prezentat.
Astfel au fost puse în discuție următoarele proiecte de decizie:
1. Cu privire la modificarea „Regulamentul privind constituirea şi utilizarea mijloacelor Fondului de Rezervă al Consiliului Raional”, raportor dna Aculina Tăbîrţă, şef, direcţia Finanţe, care a menționat faptul că aceste modificări sunt realizate în scopul corelării procedurii de distribuirea a mijloacelor la cerințele legale și a legalizării demersurilor persoanelor care solicită ajutor social.
Dna Galina Zamurdac, șef adjunct al OTB, responsabil de problemele din teritoriul raionului Rîșcani, a propus următoarele modificări:
- sintagma ,,consiliul de administrare a Fondului de Rezervă” să fie modificată deoarece acest Fond nu mai există;
- aceste fonduri să fie utilizate doar în situații exepționale pentru a nu fi transformat în ajutor material;
- la capitolul III ,,Procedura elaborării şi adoptării deciziilor Consiliului raional privind utilizarea mijloacelor din fondul de rezervă”, punctul 10 să rămână ca exceptie doar punctul 5 lit. a) fără lit. d)
Dna Rodica Postolachi, secretar al Consiliului Raional a propus următoarele modificări:
- completarea bazei legale cu unele prevederi și adăugarea Notificării Cancelariei de Stat
- modificarea denumirii proiectului de decizie în următoarea redacție: ,,Cu privire laaprobarea Regulamentul privind constituirea şi utilizarea mijloacelor Fondului de Rezervă al Consiliului Raional în redacție nouă”,
2. „Cu privire la transmiterea în administrare a bunurilor“, raportor dna Emilia Garbuz, șef, secția Cultură.
Dna Rodica Postolachi, secretar al Consiliului Raional a propus următoarele modificări:
- modificarea denumirii proiectului de decizie cu specificarea bunului: „Cu privire la transmiterea cu titlul gratuit a combustibilului”;
- comasarea punctului 3 cu punctul 4;
- precizarea termenului de executare a deciziei.
3. Cu privire la modificarea Deciziei Nr.09/09 din 27 decembrie 2019 “Cu privire la aprobarea Regulamentului de activitate al direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei Rîşcani în redacție nouă”, raportor dna Mariana Turea, șef, direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei
Dna Rodica Postolachi, secretar al Consiliului Raional a propus următoarele modificări:
- modificarea denumirii proiectului de decizie în următoarea redacție: ,,Cu privire la completarea unităților în Serviciul Asistență Personală din cadrul DASPF Rîșcani”.
- completarea bazei legale cu actele normative necesare.
4. „Cu privire la transmiterea unor bunuri imobile”, raportor dna Mariana Turea, șef, direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei.
Dna Rodica Postolachi, secretar al Consiliului Raional a propusca textul proiectului de decizie să fie redactat și să se concretizeze denumirea instituției ,, Centrului de plasament pentru adulți și vârstnici ”Alinare” și a funcției ,,directorul Centrului de plasament pentru adulți și vârstnici ”Alinare”, de asemenea este necesar să fie indicat termenul de executare a deciziei.
5. Cu privire modificarea statutului Î.M. „Biroul de proiectare, prospectare și servicii al arhitectului – șef raional Rîșcani”, raportor dnul Liviu Costaș, administrator, Î.M. „BPPSA”, pentru care propuneri de a modifica și adăuga nu au fost.
6. Cu privire la transmiterea bunurilor (materiale școlare) din administrarea Direcției Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani în administrarea instituțiilor preuniversitare din raion, raportor dnul Viorel Dandara, șef, Direcția Învățământ, Tineret și Sport.
Dna Rodica Postolachi, secretar al Consiliului Raional a propus să se țină cont cerințele elaborării actelor și concretizarea termenului de executare a deciziei.
7. Cu privire la acordul de colaborare cu A.O. „CCF Moldova”, raportor dna Daniela Ciumac, vicepreședinte al raionului.
Dna Rodica Postolachi, secretar al Consiliului Raional a propus modificarea sintagmei ,,se abrogă” cu sintagma ,,se aprobă“ din primul punct și specificarea termenului de semnare a acordului.
Alte propuneri de a modifica și adăuga nu au fost.