La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Publicat: Vineri, 20 mai 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 20 mai, Ansamblul de dansuri populare ,,Moștenitorii” din orașul Rîșcani a prezentat un concert de bilanț cu genericul ,,Să fie Pace în Lume!”, la care a participat, ca invitat de onoare, președintele raionului Rîșcani domnul Vasile SECRIERU. În cuvântul de salut, dumnealui a menționat că Ansamblul model de Dansuri Populare ,,Moștenitorii” din orașul Rîșcani pe parcursul activității sale a înscris o amplă pagină artistică, devenind una dintre cele mai reprezentative formații artistice de dans popular din raion, cunoscută nu numai în țară, dar și peste ho­tare. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 10 mai 2022 de
Astăzi, 10.05.2022, a avut loc ședința Comisiei raionale cu privire la serviciul social “Suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate” care a fost prezidată de domnul Vasile Secrieru, președinte al raionului Rîșcani. În cadrul ședinței, au fost examinate 6 cereri privind acordarea suportului monetar în cadrul serviciului social “Suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate”. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 09 mai 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, în Parcul monumentului eroilor căzuți în cel de-al II război mondial s-a desfășurast mitingul solemn dedicat aniversării a 77-a de la încheierea războiului. La deschiderea solemnității Doamna Emilia Garbuz, șefa Secție Cultură Rîșcani a venit cu mesaj de comemorare închinat celor căzuți în război. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 05 mai 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Directia Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani a inițiat procedura de achiziție publică privind amenajarea platformei pentru terenul de baschet. Agenții economici care doresc să participe la această procedură, se pot informa pe platforma achizitii.md Rezultatul final planificat il găsiți în poze. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 28 aprilie 2022 de Secţia Cultură
" La Izvoarele Înțelepciunii" este cel mai important concurs de inteligență, ce se desfășoară anual în republica noastră. Concursul a ajuns deja la cea de-a XXXII-a ediție. Tema concursului - ediția 2022 este dedicată creației literare a scriitorului, poetului, publicistului, omului politic, patriotului - Nicolae Dabija. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 27 aprilie 2022 de Secţia Cultură
LUMINA ÎNVIERII a fost genericul festivalului cântecului pascal organizat de Secția raională Cultură Rîșcani. Într-o lumină vie a credinței și tradiției ortodoxe la festival au participat 16 colective ale Caselor și Căminelor de Cultură din raion. Șefa Secției Cultură Rîșcani, dna Emilia Garbuz a apreciat înalt organizarea activității cultural-ortodoxe. Părintele Fiodor Domnița a adus sincere felicitări din partea protopopiei Rîșcani și a menționat valoarea strămoșească prezentată de toți participanții, moștenită de la bunei și străbunei. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 27 aprilie 2022 de Secţia Cultură
Conform Legii nr. 217 din 19.09.2010 privind Drapelul de Stat al Republicii Moldova, art. 1 - Drapelul de Stat al Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 26 aprilie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Data de 26 aprilie 1986 se înscrie în analele istoriei drept ziua celei mai mari tragedii a secolului XX. Astăzi, 26 aprilie curent, comemorăm 36 de ani de la producerea avariei de la C.A.E.Cernobîl. Conducerea de vârf a raionului în frunte cu preşedintele dnul Vasile SECRIERU au depus florile recunoştinţei la monumentul celor căzuţi în evenimentele din Transnistria, Afganistan şi Cernobîl. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 22 aprilie 2022 de Secţia Economie
La Expo-Târgul de Primăvară care a fost organizat în perioada 20 aprilie – 22 aprilie în orașul Rîșcani, participanților li s-au înmânat diplome din partea Președintelui raionului Rîșcani, domnul Vasile Secrieru. Dumnealui a mulțumit fiecăruia în parte pentru participare activă la Expo-Târg, dorindule succese în activitatea lor. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 22 aprilie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, în incinta Consiliului raional Rîșcani, la inițiativa Președintelui raionului dlui Vasile Secrieru, în colaborare cu Direcția Învățământ, Tineret și Sport, a fost organizat un eveniment de menționare cu diplomă de merit pentru implicare activă și participare la concursurile naționale, eleva clasei a 3-a al gimnziului ,,Gheorghe Rîșcanu”,, Ruslana Manoilă, care a luat locul 2 la campionatul Republican de șah. Citeşte mai mult...

Rezultate 441 - 450 din 917
Sus


 

 

 

 

 

https://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

https://riscani.educ.md/

 

    

 

https://ani.md/ 

 

                                                              https://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

   

           https://vreauinfo.md/ro/help/api

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale” Duruitoarea Veche

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2016
Vizitatori ieri: 443
Vizitatori azi: 203
Online: 3