La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Consultarea publică a proiectelor de decizii care vor fi examinate la ședința Consiliului Raional
Publicat: Marţi, 20 februarie 2024 de Serviciul Administraţie Publică

     Conform prevederilor legale, astăzi 20 ianuarie, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani,  s-a desfășurat  ședința de  consultare publică a patru  proiecte de decizii. La ședință au participat raportorii proiectului de decizie, șefii de șecții  și părțile interesate.
 Moderatoarea consultărilor publice, dna Postolachi Rodica, secretara Consiliului Raional a adus la cunoștință dispozițiile  generale.

 Primul  proiect  de decizie Cu privire la aprobarea Regulamentului privind constituirea şi utilizarea mijloacelor Fondului de Rezervă al Consiliului Raional în redacție nouăa fost prezentat de dna Aculina Tăbîrța, șefă, direcția Finanțe, care a  informat despre  principalele modificări ale regulamentului.

Proiectul de decizie ,,Cu privire la încheierea Acordului de colaborare între Consiliul Raional Rîșcani și Asociația Obștească Baștinaraportoare dna Adela Cemîrtan, șefă, Serviciul Administrare Publică, a prezentat proiectul menționând necesitatea încheierii acordului de colaborare care are drept scop consolidarea capacităților locale de implementare a politicii serviciilor sociale în vederea promovării culturii antreprenoriale.

 Pentru proiectul de decizie ,,Cu privire la aprobarea Programului de activitate a Consiliului Raional pentru trimestrul II al anului 2024”  propuneri nu au fost.

 Ultimul proiect de decizie ,,Cu privire la scoaterea de la control a deciziilor Consiliului raional executate şi mersul executării deciziilor anterior adoptate”  raportoare dna Rodica Postolachi, secretara Consiliului Raional, a sugerat ca executarea deciziilor să fie monitorizată și să fie asigurată o continuitate prin păstrarea în mape.

Alte propuneri de a modifica sau a completa proiectele de decizii nu au fost.

Toate proiectele de  decizie şi notele informative sunt disponibile pe pagina web oficială:

 https://consiliulriscani.md/index.php?pag=procesul_decizional&ids=proiecte_decizii

sau la raportor.

Alte înregistrări
Publicat: Luni, 01 aprilie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 01 aprilie, Președintele raionului Vladimir MIZDRENCO, a participat la deschiderea Oficiului Medicilor de Familie Nihoreni. Prezenți la deschidere au fost domnul Șoșu Igor, primarul localității, doamna Sandu Gabriela, șefă IMSP ,,Centrul de Sănătate Rîșcani” , lucrători medicali și colaboratori ai primăriei. Oficiul se află în incinta primăriei, fiind reparat cu suportul APL I și dotat de către IMSP ,,Centrul de Sănătate Rîșcani” cu mobilier nou și echipamente medicale necesare Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 01 aprilie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Citeşte mai mult...
Publicat: Duminică, 31 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Stimate Domnule consilier raional Mircea CHERDIVARĂ,primiți cele mai calde urări de sanătate cu ocazia zilei de naștere Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 29 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
În conformitate cu dispoziția Președintelui raionului nr. 22 din 18 martie 2024, astăzi, 29 martie, ora 11:00, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Raional Citeşte mai mult...
Publicat: Duminică, 24 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Memoria eroilor eliberării - acțiune organizată în s. Malinovscoe, care vine să amintească, în deosebi tinerilor generații despre jertfa adusă în numele păcii și libertății Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 21 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Stimată Doamnă consilieră raională, Tatiana COJOCARU, primiţi cele mai sincere felicitări cu ocazia zilei de naştere Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 21 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
❗️Secția Statistică Rîșcani a început runda de instruiri a personalului de recensământ antrenat în organizarea și desfășurarea celui mai important exercițiu statistic național - Recensământul populației și locuințelor. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 21 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Ziua Internațională a Pădurilor, marcată în fiecare an pe 21 martie, este o amintire a importanței resurselor forestiere pentru ecosisteme, omenire și generațiile viitoare. În Republica Moldova, o țară cu frumusețe naturală unică și o bogăție a biodiversității, problema conservării și gestionării resurselor forestiere joacă un rol cheie în asigurarea dezvoltării durabile. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 15 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Conform prevederilorlegale, la 15 martie, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică a 13 proiecte de decizii, care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. La activitate au participat raportorii proiectelor de decizii, șefi de direcții, șefi de secții și alte părțile interesate. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 06 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 6 martie, în incinta Școlii de Arte din orașul Rîșcani a fost omagiată primăvara, mama, soția, prietena, sora, colega, Femeia care poată în brațe și pe umeri viața! Citeşte mai mult...

Rezultate 21 - 30 din 912
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

https://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

https://riscani.educ.md/

 

    

 

https://ani.md/ 

 

                                                              https://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

   

           https://vreauinfo.md/ro/help/api

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Amplasarea geografica a raionului Riscani

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2020
Vizitatori ieri: 322
Vizitatori azi: 207
Online: 4