La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Comunicat de presă: Lansarea Biroului Comun de Informaţii şi Servicii în raionul Rîşcani
Publicat: Joi, 13 decembrie 2012 de

La data de 12 Decembrie 2012, în raionul Rîşcani a fost lansat Biroul Comun de Informaţii şi Servicii (BCIS) . Deschiderea Biroului a fost susţinută de programul UN Women „Abilitarea economică a femeilor”, implementat în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Ministerul Economiei, cu suportul financiar al Guvernului Suediei.

Raionul Rîşcani este unul dintre primele raioane incluse în procesul de replicare al conceptului „ghişeului unic” pentru prestarea informaţiilor şi serviciilor populaţiei locale prin intermediul Biroului Comun de Informaţii şi Servicii. Acest concept a fost pilotat începînd cu octombrie 2010 în raioanele: Sîngerei, Teleneşti, Nisporeni, Cantemir, iar din anul 2012 este funcţionabil şi în raionul Ungheni. Biroul reuneşte prestatori de servicii din sectorul public, privat şi societatea civilă, pentru a presta servicii şi informaţii în mod coordonat, în aşa domenii precum: angajarea în cîmpul muncii, protecţia socială, agricultura, cadastru şi antreprenoriat. Biroul reprezintă un format inovativ de prestare a serviciilor şi informaţiei de calitate la nivel local, sub egida Consiliului Raional. Accesul îmbunătăţit la informaţii şi servicii de calitate contribuie la abilitarea economică a femeilor, ce reprezintă obiectivul fundamental al programului UN Women.

Biroul Comun de Informaţii şi Servicii în Rîşcani este deschis în fiecare zi de miercuri, între orele 09:00-12:00, şi se află în clădirea Consiliului Raional, etajul întîi. Biroul este deschis pentru toţi locuitorii raionului, femei, bărbaţi, tineri, persoane cu dizabilităţi şi persoane în vîrstă. În cadrul evenimentului de lansare au participat Dl Corneliu Eftodi, Analist programe, UN Women, Dnul Ion Parea, preşedintele raionului, Dnul Alexandru Cheptanaru, vicepreşedintele raionului Rîşcani, primarii localităţilor din raionul Rîşcani, reprezentanţii societăţii civile, sectorului privat şi media.

Dl Ion Parea, preşedintele raionului, a deschis evenimentul de lansare şi a menţionat “Înfiinţarea Biroului Comun de Informaţii şi Servicii sub egida Consiliului Raional reprezintă un eveniment important şi rentabil pentru Consiliul raional, deoarece nu implică crearea de noi structuri şi contribuie la îmbunătăţirea accesului la informaţii şi servicii de calitate pentru locuitorii raionului, în special pentru persoanele dezavantajate”.

Dl Alexandru Cheptanaru, vicepreşedintele raionului a facut o prezentare a Biroului Comun de Informaţii şi Servicii Rîşcani, menţionînd că „Activitatea BCIS a început la data de 19 octombrie 2012 cu deplasarea echipei mobile în primăria Pîrjota. Pînă în prezent, Echipa mobilă a BCIS a efectuat vizite în primăriile: Varatic, Grinăuţi, Mihăileni, Horodişte, Zăicani, Borosenii Noi. În cadrul acestor vizite au fost oferite informaţii şi servicii pentru 143 persoane, dintrecare 60 % sînt femei.”

Dna Natalia Guţu, Directorul Asociaţiei Femeilor de Afaceri din Sectorul Rural, Prestator de servicii din cadrul BCIS Rîşcani a prezentat oportunităţile şi avantajele noului concept, identificate pe parcursul activităţii în cadrul BCIS „Datorită colaborării dintre prestatori de servicii, învăţăm unii de la alţii şi ne ridicăm nivelul de profesionalism, pentru a presta servicii de calitate cetăţenilor. Deasemenea, populaţia are o posibilitate foarte bună să consulte simultan mai multi prestatori de servicii, în cadrul unei singure vizite.”

Dl Valeriu Chiaburu, locuitor al s. Zăicani şi-a îpărtăşit experienţa de accesare a serviciilor BCIS, menţionînd „Am beneficiat de consulaţiile Echipei mobile a BCIS într-o zi de vineri, în primărie. M-a impresionat pozitiv atitudinea prestatorilor de servicii faţă de problemele persoanelor în etate. La 2-3 zile după vizita Echipei mobile, oamenii din sat încă mai vorbeau despre acest eveniment şi mulţi regretau că nu au reuşit să vină la audienţă. Echipa mobilă este bine-venită şi asteptată de populaţia din sate.”

Dl Valerian Cecan, Primarul com. Mihăileşti a subliniat că „Acest Biroul este benefic atît pentru locuitării din sate, cît şi pentru Administraţia publică locală de nivelul întîi, pentru că, într-o măsură oarecare, ne uşurează munca noastră. Cu ajutorul Echipei moble a BCIS au fost soluţionate multe întrebări din domeniile: angajare în cîmpul muncii, protecţie socială, cadastru. Biroul Comun de Informaţii şi Servicii este un serviciu bine-venit, şi, pentru a ajuta cetăţenii, noi vom fi coniteresaţi să organizăm cît mai multă audienţă în teritoriu.”

Un Memorandum de Înţelegere privind funcţionarea BCIS a fost semnat la nivel local între prestatorii de servicii din administraţia raionului Rîşcani, serviciile desconcentrate în teritoriu şi societatea civilă. Prestatorii de servicii şi-au luat angajamentul prin semnarea memorandumului să se implice şi să participe în furnizarea informaţiei şi prestarea serviciilor femeilor şi altor persoane aflate în dificultate prin intermediul Biroului Comun de Informaţii şi Servicii.

Informaţie succintă  despre program

Programul UN Women “Abilitarea economică a femeilor prin creşterea oportunităţilor de angajare în cîmpul muncii în Republica Moldova” este implementat cu suportul financiar al Guvernului Suediei. Valoarea suportului  este 2,9 mln dolari SUA. Îmbunătăţirea accesului la informaţii şi servicii de calitate, consolidarea capacităţilor partenerilor cheie responsabili de implementarea politicilor care promovează şi protejează drepturile femeilor la angajarea în cîmpul muncii şi protecţia socială şi perfecţionarea cadrului legislativ reprezintă trei componente de bază ale programului.

Femeile, prestatorii de servicii, autorităţile publice naţionale şi locale şi instituţiile media reprezintă grupul ţintă a programului. 28 raioane vor fi acoperite cu activităţi pe parcursul perioadei de implementare (2010-2013) cu activităţi iniţiate în 2010 în Sîngerei, Nisporeni, Teleneşti şi Cantemir.

Pentru informaţii suplimentare, vă puteţi adresa la numărul de telefon (256) 2 33 52, 2 48 45, Frecăuţan Igor sau la adresa electronică   consiliu@riscani.md.

 
 
 
 
 
 
 

Alte înregistrări
Publicat: Miercuri, 05 februarie 2014 de
În perioada 29 ianuarie - 02 februarie 2014, la Chișinău, s-a desfășurat ediția a XIII-a a Expoziției naționale "Fabricat în Moldova", patronată de Guvernul Republicii Moldova și organizată de Camera de Comerț și Industrie. La cel mai mare eveniment expozițional al anului au participat peste 270 de agenţi economici din toate ramurile economiei naţionale și din diferite regiuni ale țării, inclusiv din partea stângă a Nistrului. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 04 februarie 2014 de
Biroul Comun de Informaţii şi Servicii Rîşcani a fost deschis oficial la data de 12 decembrie 2012. Raionul Rîşcani alături de alte 19 raioane sînt cuprinse în etapa de replicare a modelului „ghişeul unic” pentru prestarea informaţiilor şi serviciilor populaţiei locale într-un mod coordonat, prin intermediul Biroului Comun de Informaţii şi Servicii, implementat în cadrul programului UN Women „Abilitarea economică a femeilor” în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi a Ministerului Economiei cu suportul financiar al guvernului Suediei. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 23 decembrie 2013 de
1. Cu privire la calitatea de membru al Asociaţiei Euroregiunii Siret-Prut-Nistru. Raportor: Ion Parea, preşedinte al raionului. 2. Cu privire la modificarea repartizărilor pe luni a bugetului raional pentru anul 2013. Raportor: A. Tăbîrţă, şef Direcţie Raională Finanţe. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 02 decembrie 2013 de
1.Cu privire la aprobarea bugetului raional pentru anul 2014 Raportor: Ion Parea, preşedinte al raionului. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 18 octombrie 2013 de
1. Cu privire la executarea bugetului raional pentru 9 luni ale anului 2013 Raportor: I.Parea, președinte al raionului Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 02 octombrie 2013 de
Bălți, 1 octombrie 2013. Un grup de reprezentanți ai autorităților publice locale din raioanele Regiunii de Dezvoltare Nord (RDN) au fost instruiți, în cadrul unui training, cum să administreze editorial și tehnic website-ul RDN www.regio.md, creat în cadrul proiectului „Facilitarea promovării potențialului Regiunii de Dezvoltare Nord”. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 12 august 2013 de
1. Cu privire la executarea bugetului raional în primul semestru al anului 2013. Raportor: I.Parea, preşedinte al raionului Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 15 iulie 2013 de
Această activitate este desfăşurată în vedeerea implementării pct. 57; 61 a componentei educaţionale şi de comunicare publică din Planul de acţiuni pe anii 2012-2013 pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe anii 2011- 2015... Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 08 iulie 2013 de
A fost aprobată Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 461 din 02.07.2013 privind aprobarea structurii Clasificatorului ocupaţiilor din Republica Moldova... Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 26 iunie 2013 de
Cancelaria de Stat remite spre informare autorităţilor Publice locale, demersul Serviciului de Informaţii şi Securitate nr.5/720 din 13.06.2013. Valeriu Dodiţă Citeşte mai mult...

Rezultate 881 - 890 din 918
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

https://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

https://riscani.educ.md/

 

    

 

https://ani.md/ 

 

                                                              https://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

   

           https://vreauinfo.md/ro/help/api

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Riscani

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2048
Vizitatori ieri: 355
Vizitatori azi: 235
Online: 3