Ştiri
Clasificatorul ocupaţiilor din RM - aprobat
Publicat: Luni, 08 iulie 2013 de

A fost adoptată Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 461 din 02.07.2013 privind aprobarea structurii Clasificatorului ocupaţiilor din Republica Moldova, care vine să ajusteze cadrul normativ naţional în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1022/2009 al Comisiei din 29 octombrie 2009 şi în scopul actualizării clasificării existente a ocupaţiilor din Republica Moldova şi aducerii ei în concordanţă cu Clasificarea internaţională standard a ocupaţiilor – ISCO-08.

De asemenea, se autorizează Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei să organizeze, în comun cu autorităţile interesate, elaborarea şi aprobarea prin ordin a Clasificatorului ocupaţiilor din Republica Moldova la nivel de ocupaţie, şase caractere, care se va publica în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Se stabileşte că Clasificatorul ocupaţiilor din Republica Moldova se va aplica în toate domeniile de activitate economică şi socială şi este obligatoriu pentru toate autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, unităţi bugetare, întreprinderi, organizaţii şi instituţii, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, organizaţii patronale, sindicale, profesionale şi politice, fundaţii, asociaţii şi alte persoane juridice şi fizice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova, la completarea documentelor oficiale ori de cîte ori se cere indicarea ocupaţiei.

Anexa la HG nr.461 privind structura clasificatorului poate fi descărcată AICI.

Salagor Cezar
Şef Serviciul Administraţie Publică

Alte înregistrări
Publicat: Vineri, 27 decembrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
La 27 decembrie curent, la sfârșit de an, consilierii raionali s-au întrunit la ultima ședință a autorității deliberative raionale. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 25 decembrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 25 decembrie, este o zi specială pentru noi toți, o zi în care celebrăm nașterea Domnului alături de familie, alături de cei dragi. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 24 decembrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
La data de 22 decembrie 2019 în or. Rîșcani a avut loc Gala inițiativelor tinerilor. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 24 decembrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
La data de 23.12.2019 în incinta primăriei Mihăileni a avut loc masa rotundă unde a fost prezentat raportul proiectului Îmbătrînirea activă cu titlul ,, Prin instruire și implicare sănătate activă pentru fiecare”. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 24 decembrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Simţirea de a ne închina Domnului există în conştiinţa fiecăruia dintre noi, iar limbajul specific de comunicare al acesteia este Muzica. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 24 decembrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 24 decembrie, sala de ședințe a Consiliului raional Rîșcani, a găzduit ședința ordinară a Consiliului Consultativ al Serviciilor desconcentrate din raion. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 24 decembrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 24 decembrie a avut loc inaugurarea de după restabilirea capitală a izolatorului de detenție preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Rîșcani. Edificiul a fost renovat și modernizat în cadrul Programului de suport bugetar pentru reforma Poliției Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 21 decembrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Recent președintele raionului a convocat ședința Comisiei raionale pentru Situații Excepționale. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 18 decembrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Stimați angajați ai Poliției, Cu ocazia sărbătorii profesionale - Ziua Poliției - transmit tuturor felicitări, urări de sănătate și succes în misiunea pe care o îndepliniți zi de zi. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 18 decembrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
La 18 decembrie 2019, de ziua Poliției Naționale a Republicii Moldova care marchează 29 de ani de la formare, Inspectoratul de Poliție Rîșcani a organizat o festivitate consacrată oamenilor legii. Evenimentul care a debutat cu depuneri de flori la Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și la monumentul eroilor căzuţi pe câmpul Citeşte mai mult...

Rezultate 941 - 950 din 1036
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale” 100 de movile Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale”

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2136
Vizitatori ieri: 335
Vizitatori azi: 323
Online: 7