La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Anunţuri
ACCES FACILITAT LA FINANȚARE ȘI AJUTOR PENTRU DEZVOLTAREA AFACERILOR MICI ȘI MIJLOCII. PROGRAMUL „373”, APROBAT DE GUVERN
Publicat: Joi, 08 iunie 2023 de Secţia Economie

 Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova vor putea beneficia de finanțări accesibile pentru implementarea proiectelor investiționale în cadrul Programului „373”, aprobat de Executiv. 
 

Programul prevede acordarea creditelor investiționale de către bănci, cu compensarea parțială a ratei dobânzii de către stat și garantarea, după caz, a creditelor cu garanții financiare. Astfel, rata dobânzii la creditele în valută străină este de 3%, iar în lei - de 7%. Pentru creditele cu maturitatea de până la 7 ani, perioada maximă de grație este de 3 ani.  Diferența ratei dobânzii va fi acoperită prin intermediul Instituției Publice Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
 

Finanțarea pentru activitățile prevăzute în cadrul Programului de stimulare a investițiilor inovaționale „373” se va realiza prin intermediul Fondului pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei (FACEM). Aceasta se va face în limitele bugetului de stat alocat pentru anul respectiv și prin asistența financiară externă.
 

Proiectul prevede posibilitatea acordării unei garanții din Fondul de Garantare a Creditelor, dar care nu va depăși 40% din valoarea creditului solicitat. Resursele financiare disponibile pentru implementarea Programului „373” constituie suma de 255,7 milioane de lei.

 

Detalii: https://shorturl.at/nBUXY

Alte înregistrări
Publicat: Luni, 10 iulie 2023 de Serviciul Administraţie Publică
Centrul Militar Teritorial Bălți anunță: Admiterea la studii în Academia Militară a Forțelor Armate ,,Alexandru cel Bun” (bărbați și femei) Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 10 iulie 2023 de Secţia Economie
Vă informăm ca la data de 14 iulie 2023, Echipa Mobilă din cadrul BCIS se va deplasa în primăria Sturzeni. Scopul Biroului este de a îmbunătăţi accesul la informaţii şi servicii de calitate a populaţiei, prin întrunirea diverşilor prestatori de servicii din diferite sectoare pentru a presta servicii în mod coordonat. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 03 iulie 2023 de Secţia Economie
Când treci de la patentă la activitatea independentă, cheltuielile îți sunt compensate! Află din video cum Guvernul Republicii Moldova susține comercianții, compensând costurile de achiziție a aparatului de casă și control, dar și alte investiții pentru reutilarea locului de muncă, în sumă de până la 10.000 de lei, prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 30 iunie 2023 de Secţia Economie
Programul guvernamental „373” oferă antreprenorilor acces facilitat la finanțare și susținere pentru dezvoltarea afacerilor. Etapele obținerii creditului investițional cu dobândă compensată de stat: Antreprenorul depune cererea de credit și pachetul de documente la Banca parteneră Banca examinează cererea de credit și pachetul de documentele prezentate și decide acordarea creditului Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 16 iunie 2023 de Serviciul Administraţie Publică
Prin prezenta Vă înştiinţăm că, în conformitate cu dispoziţia Preşedintelui raionului nr.63 din 16 iunie 2023, la 21 iunie curent se convoacă şedinţa extraordinară a Consiliului Raional. Ședinţa Consiliului Raional va avea loc la ora 14:00, în sala de ședințe a Consiliului raional Rîșcani, etajul 4. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 15 iunie 2023 de Secţia Economie
Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) lansează astăzi Programul de granturi Moldova Turistică în valoare de 25 de milioane de lei cu scopul de a susține dezvoltarea afacerilor durabile, rezistente, inovatoare și competitive în industria turismului din Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 13 iunie 2023 de Secţia Economie
Echipa mobilă a Biroului Comun de Informaţii şi Servicii din cadrul Consiliului raional Rîșcani, anunță că la data de 16 iunie curent, începând cu orele 9.00 până la 12.00 deplasarea în incinta primăriei Borosenii Noi. Scopul Biroului este de a îmbunătăți accesul la informații și servicii de calitate populației, prin întrunirea diverșilor prestatori de servicii din diferite sectoare pentru a presta servicii în mod coordonat. Astfel, veţi avea posibilitatea de a discuta cu reprezentanţii Consiliului raional Rîșcani şi ai serviciilor desconcentrate. Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 10 iunie 2023 de Serviciul Administraţie Publică
Consiliul raional Rîșcani invită toți locuitorii și oaspeții orașului Rîșcani la deschiderea oficială a platformei pentru jocurile de baschet, tenis de câmp și volei, situată pe Stadionul raional Rîșcani, duminică, 11 iunie 2023, ora 10:00, Vă așteptăm cu drag! Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 07 iunie 2023 de Serviciul Administraţie Publică
Prin prezenta Vă înştiinţăm că, în conformitate cu dispoziţia Preşedintelui raionului nr.50 din 05 iunie 2023, la 16 iunie curent se convoacă şedinţa ordinară a Consiliului Raional. Ședinţa Consiliului Raional va avea loc la ora 10:00, în sala de ședințe a Consiliului raional Rîșcani, etajul 4. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 05 iunie 2023 de Secţia Economie
Echipa mobilă a Biroului Comun de Informaţii şi Servicii din cadrul Consiliului raional Rîșcani, anunță că la data de 09 iunie curent, începând cu orele 9.00 până la 12.00 deplasarea în incinta primăriei Nihoreni. Scopul Biroului este de a îmbunătăți accesul la informații și servicii de calitate populației, prin întrunirea diverșilor prestatori de servicii din diferite sectoare pentru a presta servicii în mod coordonat. Astfel, veţi avea posibilitatea de a discuta cu reprezentanţii Consiliului raional Rîșcani şi ai serviciilor desconcentrate Citeşte mai mult...

Rezultate 71 - 80 din 474
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

https://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

https://riscani.educ.md/

 

    

 

https://ani.md/ 

 

                                                              https://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

   

           https://vreauinfo.md/ro/help/api

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Riscani

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2135
Vizitatori ieri: 436
Vizitatori azi: 322
Online: 6