La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Consultarea publică pentru 2 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional
Publicat: Joi, 04 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică

Conform prevederilor legale, astăzi 4 august, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică  pentru 2 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional.

Primul proiect de decizie pus în discuție a fost Cu privire la transmiterea în administrare a bunurilor, raportor dna Garbuz  Emilia, șefă,  Secția  Cultură  Rîșcani, pentru care dna Rodica Postolachi, secretara Consiliului Raional, a propus adăugarea termenului de executare a deciziei – 10 zile din momentul adoptării actului. De asemenea dumneaei a propus completarea și ajustarea cadrului legal.

Cel de-al doilea proiect de decizie analizat a fost Cu privire la rezoluțiunea unui contract de locațiune, raportor dna Tatiana Verbnaia, Specialistă principală Serviciul Juridic care a propus ca termenul de executare a deciziei să fie 15 zile din momentul adoptării actului.

Alte propuneri de a modifica sau a completa nu au fost.

Alte înregistrări
Publicat: Miercuri, 24 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Operațiunea Iași-Chișinău este cunoscută ca una dintre cele mai mari și mai crâncene din anii celui de-al Doilea Război Mondial. A devenit deja o tradiție ca la data de 24 august în comuna Malinovscoe, să fie organizatăceremonia de depuneri de flori în memoria celor peste 60 de mii de soldați care au căzut în luptele de eliberare a Moldovei. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 23 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Biroul Asociației teritoriale SINDASP din Rîșcani, în ajunul anului școlar, a decis să vină în susținerea membrilor de sindicat care au copii de vârstă școlară. Astfel în sumă de peste 32 de mii de lei au fost achiziționate și repartizate 288 de seturi de caiete și rechizite școlare pentru diferite vârste Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 20 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
În perioada 19-21 august 2022, în municipiul Suceava este organizat un eveniment de susținere a tradițiilor și obiceiurilor din Republica Moldova, intitulat ,,Basarabia salută Bucovina”. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean (CJ) Suceava în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, Primăria Municipiului Chișinău, Primăria Orașului Cricova, Consiliul Raional Soroca, Consiliul Raional Sîngerei, Consiliul Raional Rîșcani, Consiliul Raional Ștefan Vodă, Muzeul Național al Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 19 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Conform prevederilor legale, astăzi 19 august, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică pentru 2 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 18 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR) a vizitat astăzi, 18 august, orașul Rîșcani. Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați (UNHCR), de asemenea, cunoscut sub numele de Agenția ONU pentru Refugiați, este o agenție Națiunilor Unite mandatată să protejeze și să ofere ajutor refugiaților, la cererea unui guvern sau a ONU în sine și ajută la repatrierea lor voluntară în țările de origine, integrarea lor în țările în care se află sau reinstalarea într-o țară terță. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 17 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 17 august, a avut loc ședința Comisiei raionale cu privire la serviciul social “Suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate” care a fost prezidată de domnul Vasile Secrieru, președinte al raionului Rîșcani. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 15 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Cu ocazia sărbătorii profesionale – Zilei financiarului, adresez cele mai sincere felicitări de bine și sănătate tuturor finansiștilor din raion. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 11 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
În scopul asigurării instituțiilor medicale din raion cu specialiști calificați, de a competa efectivul de personal, ce va permite asigurarea reală a acordării asistenței medicale populației din teritoriul administrat și stabilirii tinerilor specialiști în instituțiile medicale din raionul Rîșcani, astăzi, 11 august, conform prevederilor legale, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică a proiectului de decizie ,,Cu privire la aprobarea Programului raional de asigurare cu cadre medicale a instituțiilor Medico-Sanitare Publice din teritoriul administrat pentru anii 2022-2026”, raportor dna Daniela Ciumac, vicepreședintă a raionului. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 08 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Președintele raionului Rîșcani, dnul Vasile SECRIERU, Consiliul Raional Rîșcani, Aparatul Președintelui raionului sunt profund îndurerați din cauza trecerii în veșnicie a domnului Climentii Gudumac, care a fost președintele Comitetului Executiv Raional în anii 1988-1990. Citeşte mai mult...
Publicat: Duminică, 07 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi 07 august, pe Stadionul raional Rîșcani a avut loc meciurile finale din cadrul Campionatului raional Rîșcani la Fotbal. În total, anul acesta au participat 8 echipe de fotbal, iar în finală s-au înregistrat următoarele rezultate: Locul I – Hiliuți Locul II – Rîșcani Locul III – Moșeni Citeşte mai mult...

Rezultate 391 - 400 din 923
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

https://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

https://riscani.educ.md/

 

    

 

https://ani.md/ 

 

                                                              https://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

   

           https://vreauinfo.md/ro/help/api

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale” Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale” Amplasarea geografica a raionului Riscani

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2177
Vizitatori ieri: 436
Vizitatori azi: 364
Online: 9