La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Secretara Consiliului Raional Rîșcani, doamna Rodica POSTOLACHI, a fost menționată cu diplomă de onoare din partea Guvernului Republicii Moldova
Publicat: Vineri, 01 iulie 2022 de Serviciul Administraţie Publică

Serviciul funcţionarului public nu este una uşoară, însă este importantă pentru o activitatea eficientă a instituţiilor statului.

Datoria esenţială a unui funcţionar public este să muncească cu demnitate şi responsabilitate, operativ şi corect, iar statutul său presupune multiple acţiuni care necesită competență, cunoştinţe, deprinderi speciale, aptitudini şi calităţi umane deosebite.

Astăzi, 1 iulie în sala de ședință a Consiliului Raional Rîșcani, dna Rodica Postolachi, secretara Consiliului Raional, a avut parte de o surpriză frumoasă organizătă de colegii de breaslă și de șeful adjunct al Oficiului Teritorial Bălți, domnul Andrian Musteață. Doamna secretară a fost menționată cu diplomă de onoare din parte Guvernului Republicii Moldova pentru activitatea prodigioasă, ireproșabilă și îndelungată în cadrul autorităților administrației publice locale.

În cuvântul de mulțumire, dna Rodica Postolachi a menționat că această distinție o motivează și o face să acţioneze și mai departe cu dedicație, obiectivitate, fidelitate și profesionalism.

Îi dorim mult succes în activitatea pe care o desfășoară.

Alte înregistrări
Publicat: Joi, 14 iulie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 14 iulie, în incinta sălii de ședințe a Consiliului Raional Rîșcani, la inițiativa președintelui raionului, domnul Vasile SECRIERU a avut loc o întrunire a angajaților din subdiviziunile Consiliului Raional care a avut ca subiect de discuție inițierea elaborării lucrărilor de renovare a Taberei de Sport din or. Rîșcani (sectorul Malinovca). Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 14 iulie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, la data de 14 iulie, în incinta sălii de ședințe a Consiliului raional, s-a desfășurat festivitatea de semnare a acordurilor de finanțare cu grupurile de inițiativă câștigătoare în cadrul Programului de granturi mici pentru tineri din raionul Rîșcani, runda IX-a, pentru care Consiliul raional Rîșcani a acordat suport financiar în valoare de 100 mii lei. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 12 iulie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Săptămâna a inceput cu o vizită de lucru în teritoriu a Deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Domnul Alexandr NESTEROVSCHI. Intilnirea a avut loc astăzi 12 iulie, în incinta Consiliului Raional Rîşcani, în Sala de ședințe, et. I la care a participat și vicepreședintele raionului domnul Igor Stoian. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 08 iulie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Conform prevederilor legale, astăzi 8 iulie, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică pentru 5 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 07 iulie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Conform prevederilor legale, astăzi 7 iulie, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică pentru 3 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. Primul proiect de decizie pus în discuție a fost Cu privire la aprobarea Acordului de colaborare cu A.O. “CLUBUL DE FOTBAL ,,RÎȘCANI – ELITE”, raportor dna Daniela Ciumac, vicepreședintă a raionului Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 06 iulie 2022 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Fermierii din raion au inițiat, la începutul acestei săptămâni, campania de recoltare. Deja au fost recoltate primele suprafețe de orz de toamnă și rapiță, iar demararea campaniei de recoltare a grâului urmează în următoarele 10-14 zile. În acest an, recolta tuturor culturilor agricole va fi mai redusă comparativ cu anul precedent, fapt datorat lipsa precipitațiilor și secetei excesive. Citeşte mai mult...
Publicat: Duminică, 03 iulie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
La data de 02 iulie 2022, Secția administrativ-militară (l.d.p. Rîşcani) în comun cu Autoritățile publice locale au organizat excursie elevilor din raionul Rîşcani la Academia Militară a Forțelor Armate "Alexandru cel Bun". Tinerii au avut onoarea de a participa la Ceremonia de absolvire a Promoției anului 2022. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 01 iulie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 1 iulie a fost organizată ceremonia de depuneri de flori cu prilejul comemorării a 518 ani de la trecerea în eternitate a marelui Domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt. La eveniment a participat vicepreședintele raionului Rîșcani, domnul Igor Stoia, șeful adjunct al Oficiului Teritorial Bălți, domnul Andrian Musteață, angajați ai Consiliului Raional Rîșcani și reprezentanți a serviciilor desconcentrate din raion. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 01 iulie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 1 iulie vicepreședinta raionului dna Daniela CIUMAC, împreună cu specialista principală în protecția drepturilor copilului din cadrul DASPF Rîșcani, dna Livia Țolincă și șefa adjunctă a DASPF Rîșcani dna Tatiana Tregubenco au participat la un eveniment cu genericul ,,Festivalul bunelor practici în utilizarea datelor”, realizat cu scopul de a dezvolta cultura utilizării datelor în beneficiul copilului. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 01 iulie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, se împlinesc 32 ani de când în Republica Moldova și-au început activitatea inspectoratele fiscale de stat și tot la această dată marcați Ziua Lucrătorului Serviciului Fiscal. Serviciul Fiscal rămâne o instituție de importanța sporită în stat. De funcționarea impecabilă a acestuia depinde colectarea veniturilor la buget și, respectiv, finanțarea programelor sociale și proiectelor investiționale. Citeşte mai mult...

Rezultate 411 - 420 din 923
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

https://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

https://riscani.educ.md/

 

    

 

https://ani.md/ 

 

                                                              https://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

   

           https://vreauinfo.md/ro/help/api

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2175
Vizitatori ieri: 436
Vizitatori azi: 362
Online: 8