La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Ședința ordinară a Consiliului Raional Rîșcani
Publicat: Miercuri, 21 iulie 2021 de Serviciul Administraţie Publică

Astăzi, 21 iulie, în conformitate cu dispoziția Președintelui raionului nr.71-1, a avut loc  ședința ordinară a Consiliului Raional, care s-a desfășurat în sala de festivități a Școlii de Arte din or. Rîșcani.

Ședința a  fost prezidată de consilierul raional, domnul Andrei COCIERU.

În cadrul ședinței au fost puse în discuție 18 proiecte de deciziedin domeniul administraţiei publice, buget şi finanţe, raporturi de serviciu şi gestionarea patrimoniului public.

Lucrările ședinței au decurs prin aprobarea unor decizii fără examinare detaliată, întrucât au fost discutate și s-a ajuns la consens în comisiile consultative care s-au organziat în ajun.

A fost modificată anexa 1 Programul lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a drumurilor publice pentru anul 2021 din decizia Consiliului raional nr. 03/04 din 14.05.2021, deoarece după rezultatele licitaţiilor şi încheierea contractelor pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie, suma iniţială alocată s-a diminuat cu circa 4,8 mln lei, respectiv a fost necesară modificarea unor poziţii, şi  redistribuirea mijloacelor pentru reparaţia şi întreţinerea altor drumurilor. Au fost alocate mijloace financiare atât pentru dezvoltarea raionului, cât şi pentru activitatea eficientă și necesitățile stringente ale Instituțiilor Medico- Sanitare Publice a raionului Rîșcani în sumă de 589,1 mii lei, iar din componenta raională a transferurilor categoriale a bugetului raional pentru anul 2021, compensaţii de deplasarea cadrelor didactice din alte localităţi au fost alocate mijloace financiare în sumă de 27 999 lei.

Tot astăzi a fost desemnat reprezentantul Consiliului raional Rîşcani în instanţele de judecată, a fost modificat statul de personal al Aparatului Preşedintelui, a fost numit în funcţie administratorul Î.M. ,,Rîşcani – AGROTRADE “ şi şeful IMSP ,,CS Recea”

Toate deciziile adoptate vor fi publicate în Registrul de Stat al Actelor Locale.

Alte înregistrări
Publicat: Duminică, 15 august 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Vă aducem cele mai sincere urări cu prilejul zilei de naștere. Fie ca atmosfera acestei sărbători să Vă împodobească casa, să Vă lumineze viața, să Vă încălzească sufletul. La frumoasa aniversare Vă dorim viață îndelungată, plină de realizări și bucurii, să aveți parte de clipe frumoase trăite în deplină armonie spirituală alături de cei dragi inimii. Vă prețuim aportul și implicarea de care dați dovadă în activitatea Dumneavoastră. Baftă și realizări în toate încă mulți, mulți ani înainte. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 13 august 2021 de Serviciul Administraţie Publică
La data de 11 august 2021, președintele Camerei de Comerț și Industrie a RM (CCI a RM) Sergiu Harea a întreprins o vizită de lucru în regiunea Bălți. Programul a inclus o întrevedere la primăria municipiului Bălți cu președinții raioanelor Rîșcani, Glodeni, Fălești, Sîngerei și primarii orașelor Rîșcani, Glodeni, Fălești, Sîngerei. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 13 august 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Cu ocazia sărbătorii profesionale – Zilei financiarului, adresez cele mai sincere felicitări de bine și sănătate tuturor finansiștilor din raion. Vă mulțumesc pentru munca și dăruirea prin care contribuiți la funcționalitatea sectorului financiar al raionului. Sistemul finanțelor publice joacă un rol cheie Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 13 august 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 13 august curent, în incinta Consiliului raional Rîșcani a avut loc ședința Comisiei raionale Extraordinare de Sănătate Publică a raionului Rîșcani. Ședința a fost prezidată de vicepreședintele raionului, dna Daniela CIUMAC. În ordinea de zi au fost mai multe subiecte. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 12 august 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Un eveniment deosebit de important şi emotiv a fost organizat astăzi în incinta Consiliului Raional Rîşcani la iniţiativa preşedintelui raionului, domnul Vasile SECRIERU, care a oferit 23 de diplome şi premii băneşti absolvenţilor care au obţinut cele mai mari performanţe la examenele de Bacalaureat. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 10 august 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Conform prevederilor legale, astăzi, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică pentru 3 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 09 august 2021 de Serviciul Administraţie Publică
În cadrul panelului, organizat la Bălți, partenerii din 6 comunități din raioanele Drochia și Râșcani au împărtășit cu invitații evenimentului (aleși locali, reprezentanți ONG și reprezentanți ai societății civile) din realizările a 6 inițiative locale, implementate în cadrul proiectului ,,Cetățeni în slujba cetățenilor”. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 06 august 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Stadionul raional Continuăm lucrările de reabilitare a stadionului. Au demarat lucrările de reparație a tribunei, planificată pentru anul curent. Urmează amenajarea terenului pentru utilajele sportive în aer liber. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 30 iulie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
În perioada 28-30 iulie, la Iași a avut loc un forum transfrontalier în domeniul culturii, cu participarea delegației din Moldova și Ucraina. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 30 iulie 2021 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Iată că după luni bogate în ploi şi zile caniculare, fermierii se pot bucura şi de un an îmbelşugat. Cu toate, că condițiile climaterice na au fost atît de prielnice Agricultorii din r-ul Rîșcani și-au pus toată silința și cunoștințele pentru a aduce plantelor întregul aport tehnologic la timp pentru menținerea plantelor întro stare bună, care pînă la urmă i-au răsplătit cu recolte mari și o calitate bună a cerealelor în comparație cu anii precedenți. Citeşte mai mult...

Rezultate 581 - 590 din 925
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

https://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

https://riscani.educ.md/

 

    

 

https://ani.md/ 

 

                                                              https://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

   

           https://vreauinfo.md/ro/help/api

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale”

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 1993
Vizitatori ieri: 498
Vizitatori azi: 180
Online: 3