La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Consultări publice
Publicat: Marţi, 29 iunie 2021 de Serviciul Administraţie Publică

Conform prevederilor legale, a fost organizată consultarea publică  pentru 3 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional.

Au fost analizate următoarele proiecte elaborate și propuse pentru asigurarea transparenței procesului decizional:

1. Cu privire la efectuarea controlului medical al recruţilor şi încorporarea în serviciul militar în termen şi cel civil în toamna  anului 2021.

Raportor:Vitalie Grigoraș , șef, Secția Administrativ Militară Rîșcani.

 R. Postolachi  a propus să se concretizeze, conform legislației autoritatea care aprobă componența comisiei medico-militară; la fel a menționat că e necesar să fie stipulat în nota informativă  sursa de finanțare.

2.  Cu privire la executarea deciziilor adoptate la şedinţele Consiliului raional.

Raportor: Rodica Postolachi, secretar al Consiliului Raional

R. Postolachi a propus vicepreședinților responsabili să verifice repetat actele cu privire la terenul dat în folosință IP Rîșcani și cele de finalizare a procedurii de casare  a lemului obținut în urma defrișărilor de pe teritoriul dat.

 3.  Cu privire la aprobarea Programului de activitate al Consiliului Raional pentru trimestrul IV al anului 2021.

Raportor: Rodica Postolachi, secretar al Consiliului Raional

 

Alte propuneri de a modifica sau a completa nu au fost.

Alte înregistrări
Publicat: Joi, 22 iulie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
A luat sfârşit şi etapa republicată a concursului de fotografii cu genericul ,,Moldova, plaiul meu natal ”,organizat de Federaţia Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP), care a adus locul I la Rîşcani. Astfel, după evaluarea și finalizarea concursului, în urma analizei celor 11 lucrări de către un juriu profesionist, locul I a fost oferit reprezentantului raionului Rîşcani, domnişoara Elena Şalari. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 21 iulie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 21 iulie, în conformitate cu dispoziția Președintelui raionului nr.71-1, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Raional, care s-a desfășurat în sala de festivități a Școlii de Arte din or. Rîșcani. Ședința a fost prezidată de consilierul raional, domnul Andrei COCIERU. În cadrul ședinței au fost puse în discuție 18 proiecte de decizie din domeniul administraţiei publice, buget şi finanţe, raporturi de serviciu şi gestionarea patrimoniului public. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 15 iulie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Conform prevederilor legale, a fost organizată consultarea publică pentru 10 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. Au fost analizate următoarele proiecte elaborate și propuse pentru asigurarea transparenței procesului decizional: Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 13 iulie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Activitatea sindicală a Asociației SINDASP din Rîșcani în anul curent a fost axată, în temei, pe susținerea membrilor în confruntarea cu maladia COVID-19. Astfel, în total, pe parcursul anului au fost acordate ajutoare materiale pentru 42 de membri de sindicat, care s-au îmbolnăvit și s-au tratat, în sumă de 84 mii lei. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 13 iulie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Prin prezenta Vă înştiinţăm că, în conformitate cu dispoziţia Preşedintelui raionului nr.71-1 din 09 iulie 2021, la 21 iulie curent se convoaca şedinţa ordinară a Consiliului Raional. Ședinţa Consiliului Raional va avea loc la ora 10.00, în sala de festivități a Școlii de Arte Rîșcani, etajul 2. Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 10 iulie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Cu ocazia împlinirii frumoasei vârste, am deosebita onoare de a vă adresa cele mai cordiale felicitări şi sincerele mele urări de fericire, precum şi mult succes în activitatea dumneavoastră susţinută pentru afirmarea raionului. Reiterând felicitările pentru aniversarea zilei dumneavoastră de naştere, vă adresez tradiţionala urare de “La Mulţi Ani!” şi vă rog să acceptaţi, domnule consilier, asigurarea consideraţiei şi stimei mele deosebite. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 09 iulie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Cu această ocazie, vă dorim să trăiţi din plin satisfacţia performanţei şi a realizărilor. Vă urăm ca fiecare zi să vă ridice la noi trepte ale succesului, iar calea vieţii să fie presurată cu momente unice şi de neuitat. Vă dorim multă sănătate, creativitate, noi iniţiative şi performanţe. Fie ca planurile propuse să se materializeze şi să atingeţi noi culmi ale succesului. Să fiţi mereu apreciat şi respectat, iar pacea şi înţelepciunea să domnească mereu în sufletul şi familia Dumneavoastră. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 08 iulie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Frumoasa aniversare, pe care o marcați, îmi oferă plăcutul prilej de a Vă adresa cu o deosebită afecțiune cele mai sincere și calde felicitări. Din numele Consiliului raional și al meu personal, exprim alese urări de bine, fie ca în casa Dumneavoastră să domine dragostea, pacea, înţelegerea și compasiunea. Vă dorim bucurii, prosperitate, succese deosebite întru propăşirea raionului Rîşcani! Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 08 iulie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 8 iulie curent, preşedintele raionului Rîşcani dnul Vasile SECRIERU a prezentat raportul privind realizările şi progresele care au fost implimentate în perioada anilor 2020 – 2021. În cuvânul de salut, domnul Vasile SECRIERU a menţionat faptul că în perioada de activitate au fost urmărite cu consecvenţă direcţiile strategice de modernizare şi dezvoltare pentru raionul Rîşcani. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 08 iulie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Conform prevederilor legale, a fost organizată consultarea publică pentru 5 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. Au fost analizate următoarele proiecte elaborate și propuse pentru asigurarea transparenței procesului decizional Citeşte mai mult...

Rezultate 591 - 600 din 922
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

https://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

https://riscani.educ.md/

 

    

 

https://ani.md/ 

 

                                                              https://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

   

           https://vreauinfo.md/ro/help/api

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Lacul de acumulare Costesti-Stinca

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 1911
Vizitatori ieri: 625
Vizitatori azi: 98
Online: 6