Ştiri
EXPO-TÎRG UNIVERSAL “TOAMNA LA RÎŞCANI”
Publicat: Luni, 08 septembrie 2014 de

RÎŞCANI, 8 septembrie – RîşcaniŞtiri – în perioada 17-19 septembrie, în colaborare cu Filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova se va organiza expo-tîrgul universal “Toamna la Rîşcani“, ediţia a III-a. Scopul evenimentului este de a veni în ajutorul antreprenorilor din diverse ramuri ale economiei naţionale, care sînt reprezentate preponderent de către întreprinderile mici şi mijlocii. Expo-tîrgul îşi va desfăşura activitatea pe piaţa centrală, sub patronajul Consiliului raional Rîşcani şi în parteneriat cu primăriile din localitate. La tîrg vor participa producătorii agricoli, agenţi economici din industria prelucrătoare din teritoriu, dar şi de prin localităţile vecine.

Acest eveniment va fi însoţit şi de un program cultural-artistic.

Sursa: R.Ş.

Alte înregistrări
Publicat: Joi, 30 ianuarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
La 30 ianuarie curent, în sala de ședințe a Consiliului raional Rîșcani a avut loc un curs de instruire pentru reprezentanții autorităților administrației publice locale primari și secretari ai consiliilor locale, organizat de către Cancelaria de Stat prin intermediul proiectului Uniunii Europene ,,Sprijin în procesul de reformare a administrației publice”. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 29 ianuarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Stimați colaboratori și veterani ai Procuraturii raionului Rîșcani, Vă adresez cele mai sincere și cordiale felicitări cu ocazia Zilei Lucrătorului Procuraturii, care a devenit o bună tradiție de a fi consemnată pe data de 29 ianuarie. Cu prilejul aniversării a 28-a de la formarea organelor Procuraturii Republicii Moldova Vă exprim respectul și gratitudinea pentru munca Dumneavoastră nobilă consacrată triumfului Dreptății, întru protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, precum și contribuție adusă la înfăptuirea actului de justiție. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 24 ianuarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
La 23 ianuarie curent, sala de ședințe a Consiliului raional Rîșcani a găzduit ședința ordinară a Consiliului Consultativ al Serviciilor Desconcentrate din raion. Întrunirea a fost prezidată de domnul Vitalie NOGALI, șef al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat. La acest eveniment au participat: deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, domnul Vladimir Mizdrenco, Președintele raionului, domnul Vasile Secrieru; reprezentantul Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, doamna Oxana Radu; conducătorii Serviciilor Publice Desconcentrate. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 24 ianuarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
La 24 ianuarie curent, consilierii raionali s-au întrunit la prima ședință a autorității deliberative raionale. Ședința a fost prezidată de consilierul Grigori Goncearuc. În cadrul ședinței au fost puse în discuție 11 proiecte de decizie. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 15 ianuarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Ziua Națională a Culturii, sărbătorită la data de 15 ianuarie, îmi oferă o prielnică ocazie de a determina încă o dată rolul culturii în consolidarea spirituală a societății, promovarea și păstrarea valorilor umane și etno-culturale ale neamului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 13 ianuarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, în ajunul Sfântului Vasile, pe stil vechi , cete de urători din satul Rămăzan și satul Nihoreni au venit cu urări de sănătate, roadă și belșug pentru toți angajații din incinta Consiliului raional Rîșcani, venind cu „Malanca”, un obicei practicat în perioada sărbătorilor de iarnă ce include urături tradiţionale, dansuri ritmice, glume, şi formule de urare tradiţională. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 08 ianuarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
E o frumoasă tradiție la Rîșcani, de a organiza anual, în miez de iarnă Sărbătoarea Nașterii Domnului festivalul colindelor «ASTĂZI S-A NĂSCUT HRISTOS». Sărbătoarea a fost inaugurată de dna Emilia Garbuz, șef Secție Cultură Rîșcani, ce a menționat despre divinitatea sărbătorii Nașterii Domnului. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 31 decembrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Stimaţi locuitori ai raionului Rîșcani! Doar câteva clipe ne mai despart de Noul An 2020, și atmosfera de sărbătoare a cuprins deja întreaga ţară. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 30 decembrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Spitalului raional Rîșcani îi revine locul doi la capitolul satisfacția pacientului din cele 5 spitale din Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 27 decembrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
A trecut în neființă domnul Alexandru Maxim Cheptănaru. Citeşte mai mult...

Rezultate 931 - 940 din 1036
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale” Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale” Riscani

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2108
Vizitatori ieri: 335
Vizitatori azi: 295
Online: 7