Ştiri
Ședință de lucru cu primarii și inginerii cadastrali din raion
Descarcă fişier: file (0B)
![Click pentru imagine in volum](imagini/foto/tr/43262_dsc_0380.jpg)
Cu un cuvînt de deschidere a venit dl Vasile SECRIERU, Preşedintele raionului Rîşcani. Prezent la ședință a fost și dl Igor STOIAN, Vicepreședinte, care a fost moderatorul ședinței. Apoi a urmat o prezentare a produselor MAIB prezentată de dl Emilian CEMÎRTAN, director, Sucursala MAIB Rîșcani. Cu o informație amplă cu privire la situațiile excepționale, protecție civilă a vorbit dl Dmitrii CONDRIȚCHII, șef Serviciul Prevenție IGSU. Dna Natalia GUȚU, director executiv Asociația Femeilor de Afaceri din sectorul Rural a prezentat informația despre REGULAMENTUL cu privire la distribuirea setului de suport semințe și imputuri oferite producătorilor de legume în cadrul Proiectului FAO de urgență.
Aceasta ședință de lucru a oferit suport metodologic primarilor și inginerilor cadastrali pentru o bună activitate și consultarea populației.
Alte înregistrări
La 26 iulie curent, a avut loc o întrevedere de lucru a Domnului Victor PARLICOV, Ministrul Energiei cu reprezentanții autorităților administrației publice locale de nivelul I, II și agenți economici.
Citeşte mai mult...
Astăzi, 25 iulie, tinerii din sat. Pociumbăuți, în cadrul proiectului „Nuntă Moldovenească”, organizată de către grupul de inițiativă ,,Pociumbăuțenii”, au realizat cea de-a VI-a etapă a proiectului, și anume invitații la nuntă
Citeşte mai mult...
Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada, 24.07.2024, ora 13:00 – 25.07.2024, ora 21:00 se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat averse puternice cu grindină (în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-25 l/m2) și intensificări ale vântului în rafale de până la 15-20 m/s.
Citeşte mai mult...
Fenomenele vizate: Caniculă (actualizare)
Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, la 23.07.2024, în jumătatea de sud a țării temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33°C și mai mult.
Citeşte mai mult...
Fenomenele vizate: Pericol excepțional de incendiu (Cod galben).
Conform datelor Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în intervalul 23.07 – 24.07.2024, pe arii extinse se va menține pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural.
Citeşte mai mult...
Astăzi, 18 iulie, Președintele raionului Rîșcani, dl Vladimir MIZDRENCO, a fost gazda vizitei de informare a dl Andrew FREEMAN, Consilier, Secția Politico-Economică, al Ambasadei Statelor Unite ale Americii.
Citeşte mai mult...
Fenomenele vizate: Caniculă (actualizare)
Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, la 19.07.2024, în raioanele de sud a republicii temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33°C.
Citeşte mai mult...
Fenomenele vizate: Intensificări ale vîntului (Cod galben)
Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe 17.07.2024 în intervalul de timp ora 13:30 – 24:00, se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată,
Citeşte mai mult...
Conform prevederilor legale, la16 iulie, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică a 4 proiecte de decizii, care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului Raional. La ședință au participat raportorii proiectelor de decizii, șefi de direcții, șefi de secții și alte părți interesate.
Citeşte mai mult...
Conform prevederilor legale, la 15 iulie, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică a 2 proiecte de decizii, care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului Raional. La ședință au participat vicepreședinta raionului, viceprimarul orașului Rîșcani, șefi de direcții, șefi de secții, raportorii proiectelor de decizii și alte părți interesate.
Citeşte mai mult...
Rezultate 1 - 10 din 992
Sus
![](imagini/up.gif)