Ştiri
Consultarea publică a proiectelor de decizie care vor fi examinate la ședința Consiliului raional

Conform prevederilor legale, astăzi 17 iulie, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată ședința privind consultarea publică a 4 proiecte de decizie, care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional.
La activitate au participat vicepreședinții raionului, șefii subdiviziunilor Consiliului raional, raportorii proiectelor de decizie și părțile interesate.
În cuvântul de salut, doamna Rodica Postolachi, secretară a Consiliului Raional Rîșcani a menționat că la indicația președintelui raionului, domnul Vasile Secrieru și solicitarea angajaților subdiviziunilor Consiliului Raional au fost realizate 4 proiecte de decizie pentru care este necesar de a asigura transparența decizională.
Primul proiect de decizie analizat a fost Cu privire la încredințarea atribuției de a dispune consultarea publică preşedintelui raionului, raportor: Rodica Postolachi, secretară a Consiliului raional
Dna R.Postolachi a propus modificări atât în proiect, cât și în prevederi, înrucât au fost modificate actele normative în acest domeniu și anume denumirea în redacția: Cu privire la Regulamentul cu privire la procedurile de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional. Prevederile, pe lângă încredințarea preşedintelui raionului atribuția de a dispune consultarea publică, în conformitate cu legea, a proiectelor de decizii în problemele de interes local care pot avea impact economic, de mediu şi social (asupra modului de viaţă şi drepturilor omului, asupra culturii, sănătăţii şi protecţiei sociale, asupra colectivităţilor locale, serviciilor publice), precum şi în alte probleme care preocupă populaţia sau o parte din populaţia unităţii administrativ-teritoriale, să cuprindă și aprobarea Regulamentului în redacție nouă.
S-a propus ca actele care urmează a fi publicate pe site să fie identificate de fiecare responsabil în domeniu, pentru definitivarea Regulamentului.
Pentru următoarele proiecte de decizie cum ar fi:
2.Cu privire la aprobarea Programului de activitate a Consiliului Raional pentru trimestrul IV al anului 2023
Raportor: Rodica Postolachi, secretară a Consiliului raional
3.Cu privire la scoaterea de la control a deciziilor Consiliului raional executate, abrogarea unei decizii şi mersul executării deciziilor anterior adoptate
Raportor: Rodica Postolachi, secretară a Consiliului raional
4. Cu privire la evaluarea performanţelor profesionale ale secretarului Consiliului raional
Raportor:A.Cemîrtan, Specialista principală, Servicul resurse umane
Toate proiectele de decizie şi notele informative sunt disponibile pe pagina web oficială:
https://consiliulriscani.md/index.php?pag=procesul_decizional&ids=proiecte_decizii sau la raportor.
Alte înregistrări
La data de 06 decembrie, în sala de ședință a Consiliului Raional Rîșcani, la inițiativa Direcției Finanțe Rîșcani, a fost organizată o ședință de lucru cu contabili șefi din APL de nivelul întâi și instituțiile bugetare de nivelul al doilea.
Citeşte mai mult...
Astăzi, 06 decembrie 2024, a avut loc Ședința pentru Situații Excepționale în cadrul căreia s-a luat act de Raportul de încercări cu nr.10332 din 05.12.2024 a Planului de măsuri pentru combaterea și prevenirea răspândirii pestei porcine africane în raionul Rîșcani
Citeşte mai mult...
Astăzi, 02 decembrie, s-a desfășurat consultarea publică a patru proiecte de decizii, care urmează a fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional.
La activitate au participat Vicepreședinții raionului, raportorii proiectelor de decizii, șefii de direcții, șefii de șecții, servicii, angajați ai Aparatului Președintelui și părțile interesate. Cu regret, nu au participat nici un reprezentant al societății civile.
Citeşte mai mult...
Stimate Domnule consilier raional Boris BLAȘCO, primiți cele mai calde urări de sănătate cu ocazia zilei de naștere. Vă doresc sănătate, bucurie și putere pentru a înfrunta toate provocările vieții. Să aveți parte de un an plin de succes și împliniri, iar această zi specială să vă aducă doar bucurii și momente memorabile alături de cei dragi.
La mulți ani !
Stimate Domnule consilier raional Boris BLAȘCO, primiți cele mai calde urări de sănătate cu ocazia zilei de naștere. Vă doresc sănătate, bucurie și putere pentru a înfrunta toate provocările vieții. Să aveți parte de un an plin de succes și împliniri, iar această zi specială să vă aducă doar bucurii și momente memorabile alături de cei dragi.
La mulți ani !
Citeşte mai mult...
Stimate Domnule consilier raional, Veaceslav Buinovschi ,
primiți cele mai sincere felicitări cu ocazia zilei de naștere
Cu prilejul acestei zile frumoase în calendarul vieţii, Vă urăm multă putere şi sănătate de a Vă continua mandatul cu aceeaşi tărie de caracter şi dorinţă de a schimba viaţa oamenilor.
Vă dorim din suflet, ca toate lucrurile minunate care au împlinit viaţa Dumneavoastră atât în plan profesional, cât şi în cel personal, să cunoască o continuitate frumoasă şi să ofere mari perspective pentru viitor.
Să reuşiţi să treceţi cu bine peste toate obstacolele, să ţineţi fruntea sus indiferent de situaţie şi să fiţi încrezut în forţele proprii. În calea vieţii să aveţi parte de momente de neuitat şi să obţineţi ceea ce vă doriţi cu adevărat!
Citeşte mai mult...
Astăzi, 28 noiembrie, s-a desfășurat consultarea publică a cinci proiecte de decizii, care urmează a fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional.
La activitate au participat Vicepreședinții raionului, raportorii proiectelor de decizii, șefii de direcții, șefii de șecții, servicii, angajați ai Aparatului Președintelui și părțile interesate. Cu regret, nu au participat nici un reprezentant al societății civile.
Ședința a fost deschisă de către moderatoarea consultărilor publice, dna Postolachi Rodica, secretara Consiliului Raional, care a adus la cunoștință prevederile generale.
Citeşte mai mult...
Stimată Doamnă consilieră raională Inna REABOI, primiți cele mai sincere felicitări cu ocazia zilei de naștere. Vă adresăm sincere urări de sănătate, belșug, împlinire sufletească, prosperitate. Fie ca toate visele Dumneavoastră să devină realitate, să aveți succes în tot ceea ce faceți. Să vă bucurați din plin de fiecare moment alături de cei dragi sufletului.
Citeşte mai mult...
Astăzi, 22 noiembrie, în incinta Consiliului raional, au fost convocați primarii pentru o ședință de informare. Prezenți la ședință au fost Președintele raionului, dl Vladimir MIZDRENCO, vicepreședinții raionului dl Igor STOIAN, dna Mariana TUREA, șefi de secții, servicii, primari și secretari consiliilor locale.
Ședința a demarat cu un cuvânt de salut din partea Domnului Vladimir Mizdrenco, Președinte al raionului, care a mulțumit primarilor prezenți pentru atitudine, munca depusă și rezultatele conlucrării pe parcursul anului 2024.
Citeşte mai mult...
În fiecare an, pe 21 noiembrie creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Arhanghelii Mihail și Gavriil, sărbătoarea purtând în popor denumirea de Sfinții Arhangheli, Sfinții Voievozi. Arhanghelii au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi prorocirile cele înalte îngerilor și, prin ei, oamenilor. Aceștia sunt cei care înmulțesc sfânta credință între oameni, luminând înaintea lor cu lumina Sfintei Evanghelii.
La ceas de sărbătoare și bucurie duhovnicească, cu ocazia prăznuirii hramului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, transmitem locuitorilor din Braniște, Reteni, Avrămeni, Corlăteni, Duruitoarea, Duruitoarea Nouă, Proscureni, Hiliuți, Petrușeni, Pociumbăuți, Ușurei și Mihăilenii Noi cele mai calde urări de pace, sănătate și binecuvântare. Fie ca ocrotirea acestor mari apărători cerești să vă călăuzească pașii spre credință, iubire și împliniri sufletești.
Citeşte mai mult...
Dragi studenți,
Cu prilejul Zilei internaționale a studentului, vă exprimăm sincere mulțumiri și vă dorim succes în drumul vostru de dezvoltare profesională.
Apreciem curajul, dedicarea și angajamentul cu care vă formați ca specialiștii în varii domenii atât de indispensabile societății noastre.
Suntem mândri de perseverența și reușitele voastre, vă încurajăm să învățați și să cercetați în continuu pentru prosperarea țării.
Vă dorim mult succes în realizarea celor mai nobile vise, suntem alături de voi și vă susținem la fiecare etapă a formării voastre ca profesioniști competitivi și valoroși.
Citeşte mai mult...
Rezultate 41 - 50 din 1108
Sus
