În urma consultărilor publice desfășurate la inițiativa Președintelui raionului Rîșcani, la data de 25.04.2018, la ora 15.00, în incinta Consiliului raional au fost formulate următoarele propuneri:
La proiectul de decizie “Cu privire la relațiile de muncă cu șeful IMSP CS Mihăileni”,
raportor: A.Efrim, specialist principal, Aparatul președintelui raionului, a fost propus întroducerea unui punct în decizie, în care să fie prevazut persoana ce va activa în calitate de șef interimar, în cazul în care concursul va fi prelungit.
La proiectul de decizie “ Cu privire la relațiile de muncă cu directorul IMSP Spitalului Raional Rîșcani”, raportor: A.Efrim, specialist principal, Aparatul președintelui raionului, s-a propus ca să fie modificat punctul 2 al proiectului de decizie care să includă Contabilitatea și Serviciul Resurse Umane va calcula și achita indemnizațiile stabilite de legislația în viguare, iar funcția de director al IMSP “Spitalul raional Rîșcani”, să se anunțe a fi vacantă din data de 16 mai 2018, ca mai apoi, prin contract individual de muncă să fie angajată o persoană ce va îndeplini funcția de director pâna la selectarea prin concurs organizat a acestuia.
La proiectul de decizie “Cu privire la transmiterea în comodat a unui autobus”, raportor: Viorel Dandara, șef Direcție Învățământ, Tineret și Sport, a fost discutat faptul că în decizie trebuie să fie indicat perioada de transmitere a autobuzului, și ar fi bine de analizat raționalitatea transmiterii.
La proiectul de decizie “Cu privire la aprobarea Regulamentului concursului raional la producere în fitotehnie și zootehnie în sectorul agrar al raionului Rîșcani”, raportor: Valeriu Bogdan , șef Secția Agricultură și Alimentație, a fost analizar devizul de cheltuieli si s-a propus de a fi revizuit, întrucât ar fi benefic de adăugat niște premii suplimentare.
La proiectul de decizie “Cu privire la acordul de cooperare a Consiliului raional Rîșcani și Consiliul județean Bacău”, raportor: Anatolie Petrașescu, specialist principal, Aparatul prședintelui raionului, s-a menționat faptul căar fi benefic ca să se întroducă în acord și suportului acordat în medicină.
Celelalte proiecte de decizie din ordinia de zi nu au avut propuneri.