DIRECŢIA RAIONALĂ ÎNVĂŢĂMÂNT, TINERET ŞI SPORT RÎŞCANI în parteneriat cu CONSILIUL RAIONAL RÎŞCANI, lansează concursul „Liceanul Anului 2024” pentru trei premii de excelență
( premiul I – 5000 lei, premiul II– 4000 lei, premiul III – 3000 lei), care vor fi acordate celor mai buni elevi din clasa a XII-a a din raionul Rîşcani. Perioada de depunere a dosarelor (câte un dosar din fiecare instiuție de tip liceu) este până la 15 aprilie 2024, în bir. 24, Gorodea Igor, specialist principal DÎTS Rîșcani, tel. 025623053.
Evaluarea dosarelor va fi efectuată de Comisia formată din experţi şi personalităţi din domeniul educaţiei, precum și ai Consliului Raional Rîşcani. Concursul se va desfășura în II etape:
I etapă – evaluarea dosarelor;
II etapă – 3 persoane selectate după prima etapă, în funcţie de punctajul acumulat, vor fi invitate la prezentarea discursului “Şcoala viitorului în viziunea mea” cu durata 5-7 min, (pentru prezentarea discursului se vor lua in considerare originalitatea prezentării, corectitudinea expunerii, abilităţi de comunicare).
Criteriile de bază pentru acordarea burselor de excelenţă:
- Reușita academică;
- Performanţe la olimpiadele şi concursurile şcolare;
- Performanţe în domeniul cultural – artistic/ sportiv;
- Participarea la conferințe și activități științifice, activitate publicistică;
- Activitatea extracurriculară, implicarea în viața comunității (voluntariat, proiecte, etc).
Lista documentelor prezentate, incluse în dosarul de aplicare:
1. Copia buletinului de identitate;
2. Curriculum Vitae;
3. Situaţia şcolară/academică pe anii precedenţi de studiu, confirmate cu semnătura și ștampila instituției (pentru clasa a X-XII-a);
4. Copiile documentelor (certificate, diplome, publicaţii) care demonstrează activitatea extracurriculară, ştiinţifică etc.
5. Alte documente relevante (dacă este cazul).