La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Consultarea publică a proiectelor de decizii care vor fi examinate la ședința Consiliului Raional
Publicat: Luni, 26 februarie 2024 de Serviciul Administraţie Publică

 

 Conform prevederilor legale, la 26 februarie, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată ședința privind consultarea publică a 10 proiecte de decizii, care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. La activitate au participat raportorii proiectelor de decizii, șefi de direcții, șefi de secții și părțile interesate.
Moderatoarea consultărilor publice, dna Postolachi Rodica, secretara Consiliului Raional a adus la cunoștință dispozițiile  generale.

Conform ordinii de zi, primul proiect de decizie analizat a fost Cu privire la transmiterea cu titlu gratuit a bunurilor materiale, raportoare Victoria Cucuta, contabilă-șefă, Aparatul Președintelui, care a prezentat proiectul și a explicat că la solicitarea Colectivului de tip model „Moștenitorii” din or. Rîșcani, i se transmit bunuri, seturi de mobilă care vor fi  în gestiunea Secției Cultură.                        

Proiectul de decizie Cu privire la organizarea odihnei şi întremării copiilor şi adolescenţilor în perioada estivală 2024 a fost prezentat de dnaMarina Rebeja, Şefă interimară a Direcţiei Învățământ Tineret şi Sport, care a vorbit despre numărul de schimburi, modalitatea de organizare a odihnei și prețul unei foi de odihnă.

Următorul proiect de decizie Cu privire la reducerea unor state de personal la DÎTS Rîșcani, la fel raportoare dnaMarina Rebeja, Şefă interimară DÎTS, a vorbit despre modificările statelor de personal în urma reorganizării Serviciului de Asistență Psihopedagogică. 

A fost examinat și pentru proiectul de decizie Cu privire la alocarea mijloacelor financiare din Componenta raională a  transferurilor categoriale, pentru anul 2024, raportoare dna Marina Rebeja, conform căruia se propune alocarea mijloacelor pentru deplasarea cadrelor didactice care locuiesc la distanță mare de la instituția în care activează.

Proiectul de decizie Cu privire la site-ul web oficial al Consiliului Raional Rîșcani a fost prezentat de Adela Cemîrtan, șefă, Serviciul Administrare Publică care a explicat necesitatea aprobării prezentului proiect ca urmare a modificărilor introduse prin Hotărârea Guvernului nr. 728/2023 cu privire la site-urile web oficiale ale autorităților și instituțiilor publice și cerințele minime privind profilurile de socializare ale acestora, a menționat necesitatea desemnării administratorului de conținut și a persoanelor responsabile de transmiterea informației pentru publicare.

Prin proiectele de decizie  Cu privire la transmiterea bunurilor materiale,  și Cu privire la transmiterea în locațiune a încăperilor nelocative, proprietate publică Consiliul Raional Rîșcani, prezentate de dl Mihail Volschi, specialist principal, Serviciul Juridic Aparatul președintelui raionului, se propun activități în vederea asigurării activității Serviciului asistență psihopedagogică, precum și transmiterea 2 încăperi nelocative, proprietate a Consiliului Raional, care urmează a fi transmise în locațiune.

 Dl Mihail Volschi a prezentat și proiectul de decizie Cu privire la desemnarea reprezentanților Consiliului raional Rîșcani în instanţele de judecată, prin care se prevede desemnarea a trei avocați pentru asistență juridică.

Proiectul de decizie Cu privire la efectuarea controlului medical al recruţilor şi încorporarea în serviciul militar în termen şi cel civil în primăvara – vara anului 2024, a fost prezentat de dna Ina Rulevschi, care a vorbit despre acțiunile necesare pentru organizarea controlului medical al recruților.

Ultimul proiect de decizie examinat în cadrul audierilor publice de astăzi a fost Cu privire la aprobarea Codurilor de guvernanță corporativă ale Întreprinderilor Municipale raportoare Adela Cemîrtan, șefă, Serviciul Administrare Publică, care a vorbit despre necesitatea aprobării codurilor tip, ce prevederi legale au fost introduse  și ce modificări sunt operate în cod.

 

Toate proiectele de  decizie şi notele informative sunt disponibile pe pagina web oficială:

   https://consiliulriscani.md/index.php?pag=procesul_decizional&ids=proiecte_decizii  sau la raportor.

Alte înregistrări
Publicat: Joi, 21 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
❗️Secția Statistică Rîșcani a început runda de instruiri a personalului de recensământ antrenat în organizarea și desfășurarea celui mai important exercițiu statistic național - Recensământul populației și locuințelor. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 21 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Ziua Internațională a Pădurilor, marcată în fiecare an pe 21 martie, este o amintire a importanței resurselor forestiere pentru ecosisteme, omenire și generațiile viitoare. În Republica Moldova, o țară cu frumusețe naturală unică și o bogăție a biodiversității, problema conservării și gestionării resurselor forestiere joacă un rol cheie în asigurarea dezvoltării durabile. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 15 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Conform prevederilorlegale, la 15 martie, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică a 13 proiecte de decizii, care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. La activitate au participat raportorii proiectelor de decizii, șefi de direcții, șefi de secții și alte părțile interesate. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 06 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 6 martie, în incinta Școlii de Arte din orașul Rîșcani a fost omagiată primăvara, mama, soția, prietena, sora, colega, Femeia care poată în brațe și pe umeri viața! Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 05 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Stimate Domnule consilier raional, Denis OPALCO, primiți cele sincere felicitări cu ocazia zilei de naștere! Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 05 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Stimate Domnule consilier raional, Vitalie IARMALIUC, primiți cele mai deosebite urări cu ocazia zilei de naștere Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 04 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
La data de 4 martie 2024, în rezultatul promovării cu succes a perioadei de probă stabilită pentru funcționara publică debutantă, dna Tozlovanu Liudmila, specialistă principală, Serviciul Atragerea Investițiilor și Dezvoltarea Regională, din cadrul Secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri, a depus jurământul de credinţă, care prevede respectarea Constituţiei Republicii Moldova, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, apărarea suveranității, independenţei şi integrității teritoriale a Republicii Moldova, executarea în mod obiectiv şi imparţial a legilor ţării, îndeplinirea conştiincioasă a obligaţiilor în exercitarea funcţiei publice, precum şi respectarea normelor de conduită profesională Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 04 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Conform prevederilor legale, la 4 martie, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică a 11 proiecte de decizii, care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. La activitate au participat raportorii proiectelor de decizii, șefi de direcții, șefi de secții și alte părțile interesate Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 02 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
În anul 1992 izbucnește războiul de pe Nistru. Pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova au căzut cu moarte de erou 324 de combatanți din rândurile Ministerului Afacerilor Interne: 90 de polițiști, 109 ostași ai Armatei Naționale au rămas pe câmpul de luptă, iar din populația civilă 125 de oameni au căzut la datorie Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 01 martie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Cu prilejul sosirii primăverii, Vă aducem în dar un mărțișor care să Vă aducă noroc, bunăstare și multă sănătate. Vă doresc o primăvară minunată, cu multe realizări, gânduri curate, plină de energie, entuziasm și bucurii! Citeşte mai mult...

Rezultate 31 - 40 din 916
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

https://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

https://riscani.educ.md/

 

    

 

https://ani.md/ 

 

                                                              https://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

   

           https://vreauinfo.md/ro/help/api

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Defileul Duruitoarea Veche

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 1954
Vizitatori ieri: 344
Vizitatori azi: 141
Online: 6