Ştiri
Ședință de lucru cu primarii și inginerii cadastrali din raion
Publicat: Miercuri, 29 noiembrie 2023 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Descarcă fişier: file (0B)
 
 Cu un cuvînt de deschidere a venit dl Vasile SECRIERU, Preşedintele raionului Rîşcani. Prezent la ședință a fost și dl Igor STOIAN, Vicepreședinte, care a fost moderatorul ședinței. Apoi a urmat o prezentare a produselor MAIB prezentată de dl Emilian CEMÎRTAN, director, Sucursala MAIB Rîșcani. Cu o informație  amplă cu privire la situațiile excepționale, protecție civilă a vorbit dl Dmitrii CONDRIȚCHII, șef Serviciul Prevenție IGSU.  Dna Natalia GUȚU, director executiv Asociația Femeilor de Afaceri din sectorul Rural a prezentat informația  despre REGULAMENTUL cu privire la distribuirea setului de suport semințe și imputuri oferite producătorilor de legume în cadrul Proiectului FAO de urgență.
 
Aceasta ședință de lucru a oferit  suport metodologic primarilor și inginerilor cadastrali pentru o bună activitate și consultarea  populației.
 
Alte înregistrări
Publicat: Vineri, 06 decembrie 2024 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Astăzi, 06 decembrie 2024, a avut loc Ședința pentru Situații Excepționale în cadrul căreia s-a luat act de Raportul de încercări cu nr.10332 din 05.12.2024 a Planului de măsuri pentru combaterea și prevenirea răspândirii pestei porcine africane în raionul Rîșcani Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 15 mai 2024 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Agenția Rezerve Materiale din sobordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu privire la ajutorul umanitar extern acordat Republicii Moldova Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 10 mai 2024 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Ca urmare a distribuirii ajutorului umanitar acordat de către Guvernul României Republicii Moldova, sub formă de motorină, astăzi, 10 mai, în incinta Consiliului Raional, Secția Agricultură și Alimentație a organizat un seminar informativ privind inițierea procedurii de distribuire a motorinei către agenții economici din teritoriu. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 02 februarie 2024 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Astăzi, în incinta Consiliului Raional, a avut loc seminarul de instruire și informare regională cu producătorii agricoli din raionul Rîșcani organizată de Secția Agricultură și Alimentație Rîșcani în colaborare cu Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 28 decembrie 2023 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
În conformitate cu dispoziția Președintelui raionului nr.169 din 21 decembrie 2023, la 28 decembrie curent, ora 10:00, s-a convocat ședința extraordinară a Consiliului Raional. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 01 decembrie 2023 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Tradițional, în toamnă târzie, când se face bilanțul întregului an agricol, în țară este marcată Ziua Lucrătorului din Agricultură și Industria Prelucrătoare, instituită prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 298/1994 de a fi marcată în fiecare a patra duminică a lunii noiembrie. Citeşte mai mult...
Publicat: Duminică, 26 noiembrie 2023 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Dragi și scumpi fermieri și agricultori, an de an dați dovadă de curaj, multă putere și responsabilitate în munca pe care o faceți zi de zi, contribuind esențial la dezvoltarea unei verigi importante a economiei țării. Activitatea fermierilor autohtoni este de o importanță crucială. Datorită acestora, Republica Moldova a ajuns a fi cunoscută peste hotarele țării drept un producător important de fructe, struguri și ceriale de calitate. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 22 noiembrie 2023 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Astăzi, la data de 22 noiembrie curent, în incinta Consiliului Raional Rîșcani a avut loc seminarul de instruire și informare pentru producătorii agricoli din raion, cu tematica “Agricultura conservativă – sistem acceptat de fermieri pentru adaptarea la schimbările climatice”. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 25 noiembrie 2022 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Tradițional, în toamnă târzie, când se face bilanțul întregului an agricol, în Republica Moldova este marcată Ziua lucrătorului din agricultură și industria prelucrătoare, instituită prin Hotărârea Parlamentului nr. 298/1994 de a fi marcată în fiecare a patra duminică a lunii noiembrie, Cu acest prilej, Consiliul Raional Rîșcani, Secția Agricultură și Alimentație a organizat un eveniment deosebit pentru producătorii și procesatorii agricoli din raion. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 26 octombrie 2022 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Astăzi, 26 octombrie în teritoriul primăriei Mihăileni a avut loc instruire teoretico/practică “Reabilitarea ecologică a terenurilor prin înființarea perdelelor/plantațiilor forestiere de protecție și reabilitarea învelișurilor de ierburi” . Instruirea a fost organizată de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP-IFAD), Federația Agricultorilor din Moldova “FARM” cu susținerea Secției Agricultură și Alimentație Rîșcani. Citeşte mai mult...

Rezultate 1 - 10 din 27
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Duruitoarea Veche

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2113
Vizitatori ieri: 322
Vizitatori azi: 300
Online: 4