Ştiri
Ședința de lucru cu angajații Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei din or. Rîșcani
Publicat: Miercuri, 08 februarie 2023 de

Astăzi, 8 februarie, în incinta Consiliului raional Rîșcani a avut  loc ședința de lucru cu reprezentanții Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei Rîșcani și asistenții sociali comunitari din raion, care a fost organizată cu scopul de a identifica soluții privind asigurarea sprijinului familiilor cu copii în situații de risc.

La eveniment a participat domnul Igor Stoian, vicepreședinte al raionului care a menționat că pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii și a satisface necesităţile sociale a persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate, în acest an se vor aloca surse financiare pentru soluționarea problemelor din familiile cu copii aflați în situații de risc din raionul Rîșcani.

Doamna Mariana Turea, șefă DASPF, a îndemnat fiecare asistent social să elaborează strategii proprii şi programe de acțiune în domeniu, în funcție de nevoile cetățenilor din unitatea administrativ teritorială pentru a identifica un număr cât mai mare de copii aflați în situație de risc, care vor beneficia de alocări financiare.

Alte înregistrări
Publicat: Joi, 30 noiembrie 2023 de
La 29 noiembrie curent, în raionul Rîșcani a fost în vizită Domnul Oleg BARCARI, Șef Direcția Politici de Asistență Socială a familiilor cu venituri mici, vârstnicilor și veteranilor, Ministerul Muncii și Portecției Sociale. Scopul vizitei a fost determinarea unor soluții în vederea realizării Reformei Restart în domeniul Asistenței Sociale. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 27 septembrie 2023 de
Atelier local privind implementarea eficientă a Hotărârii Guvernului nr.270/2014 de către echipele multidisciplinare locale Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 02 august 2023 de
La data de 01 august curent copiii din serviciul Asistență Parentală Profesionistă împreună cu Asistenți Parentali Profesioniști, Asistentul social responsabil de serviciul au mers într-o excursie cu un program de noi descoperiri, cunoștințe, distracție. Copii au vizitat Grădina Zoologică din mun.Chișinău, au luat prânzul la Andy”s Pizza, după care au mers la parcul de fluturi. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 11 mai 2023 de
Astăzi, 11 mai, în incinta Consiliului Raional a avut loc ședința comisiei raionale pentru protecția copilului aflat în dificultate, la care a participat domnul Igor Stoian, vicepreședinte al raionului și membrii comisiei. Pentru implicarea în soluționarea situațiilor de risc a copiilor, au fost invitaţi reprezentanții Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei și asistenți sociali comunitari. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 22 februarie 2023 de
Astăzi, 22 februarie, în incinta Consiliului raional Rîșcani a avut loc ședința comisiei raionale pentru protecția copilului aflat în dificultate, la care a participat domnul Igor Stoian, vicepreședinte al raionului și membrii comisiei. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 15 februarie 2023 de
Astăzi, 15 februarie, în incinta Consiliului raional Rîșcani a avut loc ședința comisiei raionale pentru protecția copilului aflat în dificultate, la care a participat domnul Igor Stoian, vicepreședinte al raionului și membrii comisiei. Pentru implicarea în soluționarea situațiilor de risc a copiilor, au fost invitaţi reprezentanții Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei, asistenți sociali comunitari și beneficiari ai căror probleme au fost abordate. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 07 februarie 2023 de
Astăzi, 7 februarie, la inițiativa Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei din cadrul Consiliului Raional Rîșcani, a fost organizată ședința Comisiei Multidisciplinare pentru Protecția Socială a persoanelor în dificultate și/sau cu dizabilități, cu vârsta de peste 18 ani, din raionul Rîșcani, la care a participat vicepreședintele raionului, domnul Igor Stoian, angajații DASPF Rîșcani și reprezentanta IMSP ,,CS Rîșcani” dna Natalia Bucica. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 18 ianuarie 2023 de
Astăzi, 18 ianuarie, la inițiativa Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei din cadrul Consiliului Raional Rîșcani a fost organizată ședința Comisiei raionale pentru protecția copilului aflat în dificultate, la care a participat și vicepreședintele raionului domnul Igor Stoian. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 19 decembrie 2022 de
Astăzi, 19 decembrie, a avut loc ședința Comisiei raionale cu privire la serviciul social “Suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate” care a fost prezidată de domnul Vasile Secrieru, președinte al raionului Rîșcani. În cadrul ședinței, au fost examinate 21 cereri privind acordarea suportului monetar în cadrul serviciului social ,,Suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate”. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 24 iunie 2022 de
Astăzi, 24 iunie, a avut loc ședința Comisiei raionale cu privire la serviciul social “Suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate” care a fost prezidată de domnul Vasile Secrieru, președinte al raionului Rîșcani. În cadrul ședinței, au fost examinate 7 cereri privind acordarea suportului monetar în cadrul serviciului social “Suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate”. Citeşte mai mult...

Rezultate 1 - 10 din 18
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 1837
Vizitatori ieri: 472
Vizitatori azi: 24
Online: 5