ANUNŢ
privind organizarea consultărilor publice la data de 9 februarie 2022
Președintele raionului iniţiază, la data de 09.02.2022, la ora 13.00 consultarea publică a următoarelor proiecte de decizie:
1.Cu privire la acceptarea schimbării destinației unei construcții
Raportor: Igor Culic, vicepreședinte al raionului, arhitect-șef al raionului
2. Cu privire la delegarea dreptului de a iniția misiuni de audit în instituţiile subordinate, fondator al cărora este Consiliul Raional.
Raportor: Vladilen Vicleanschi, auditor intern superior
3.Cu privire la expunerea la licitație a unei încăperi neutilizate
Raportor: Tatiana Verbnaia, specialist principal, Serviciul Juridic
4. Cu privire la organizarea odihnei de vară şi întremării copiilor şi adolescenţilor în sezonul estival 2022
Raportor Viorel Dandara, șef, Direcția Învățământ, Tineret și Sport
5.Cu privire la efectuarea controlului medical al recruţilor şi încorporarea în serviciul militar în termen şi cel civil în primăvara anului 2022.
Raportor V.Grigoraș, șef, Secția Administrativ Militară Rîșcani
6.Cu privire la scoaterea de la control a deciziilor Consiliului Raional executate şi mersul executării deciziilor anterior adoptate.
Raportor R.Postolachi, secretar al Consiliului Raional
Propunerile pe marginea proiectelor de decizie supuse consultărilor publice pot fi expediate până pe data de 09.02.2022, la adresa electronică: inforiscanimd@gmail.com
Proiectul de decizie şi nota informativă sunt disponibile pe pagina web oficială www.consiliulriscani.md sau la raportor.