La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Integrare prin poezie și cântec în limba engleză
Publicat: Marţi, 16 februarie 2021 de Direcţia Învăţămînt Tineret şi Sport

Poezia și muzica ne prezintă mereu gânduri și emoții așa cum nici o alta artă nu o poate face.  Luate separat, muzica este poezie fără cuvinte și poezia este muzică fără melodie, doar cel care le ințelege și simte ceea ce ele transmit sufletului, aude melodia poeziei și simte poezia melodiei.

            Concursul cântecului și al poeziei engleze a devenit deja o tradiție în raionul Rîșcani. La data de 12 februarie 2021, a avut loc ediția a patra a concursului cântecului și poeziei engleze, în format on-line. Scopul concursului a fost stimularea creativității tinerilor cu talent literar, dezvoltarea capacităţii de exprimare în limba engleză, creșterea gradului de implicare a  tinerilor în activități culturale și de dezvoltare personală. 

            La acest concurs au participat 61de elevi din toate instituțiile de învățământ din raionul Rîșcani, unde se studiază limba engleză. Participanții s-au pregătit conform unui Regulament, iar membrii juriului au fost cât se poate de obiectivi în evaluarea elevilor.

Rezultatele la “Concursul declamatorilor în limba engleză” sunt:   

premiul I– Cheptănaru Alexandru, gimn.,,Gh.Rîșcanu”,Rîșcani,Tulcii Xenia,LT„D.Cantemir”, Rîșcani, Belevscoi Anastasia,LT„Liviu Damian”, Rîșcani

premiul II– Strătilă Andrei,gimn.Malinovscoe, Brumă Paula, gimn.Singureni, Cebanu Ilaria, LT„S.Lucaci”,Costești, Borș Dumitrița, LT„Liviu Damian”, Rîșcani, Stătilă Iana, LT „C.Popovici”, Nihoreni, Mațcan Diana-Drăgălina, LT„L.Gherman”, Zăicani.

 premiul III – Baciu Anastasia,gimn.„V.Dumbrăveanu”, Corlăteni, Alieva Sevda, LT„D.Cantemir”, Rîșcani, Șalari Mădălina, LT Văratic, Gîncu Mihaela, gimn.„Gh.Rîșcanu”, Rîșcani, Motrea Sofia, LT „C.Popovici”, Nihoreni, Manole Cristina, gimn.Pîrjota, Panțîru Drăgălina, gimn.Braniște, Popovici Loreta, LT Recea, Potîng Milania, LT Văratic.

Au fost premiați și învingătoriiConcursului cântecului anglofon:

premiul I –Trocin Ionela, gimn.„V.Dumbrăveanu”,Corlăteni, Ghelan Anghelina, LT Recea, Dodiță Valeria, LT „E.Coșeriu”, Mihăileni.

premiul II –Mereuță Adelina,LT„S.Lucaci”, Costești, Gheorghian Ionela, gimn.Pîrjota, Revenco Artiom, LT„D.Cantemir”, Rîșcani, Voroșciuc Sofia, LT„Liviu Damian”, Rîșcani, Lipceanu Daniil, LT „C.Popovici”, Nihoreni, Bantoș Mădălina,LT„Liviu Damian”, Rîșcani, Guțul  Anna, LT „C.Popovici”, Nihoreni.

premiul III – Pleșca Arina,gimn.„Gh.Rîșcanu”, Rîșcani, Bostan Alexandra, LT „C.Popovici”, Nihoreni, Ghelan Alina, LT Recea, Spînu Oleg,gimn.„V.Dumbrăveanu”,Corlăteni, Gonciaruc Xenia, LT„D.Cantemir”, Rîșcani, Sacaliuc Cătălina, gimn.„Gh.Rîșcanu”, Rîșcani, Ropot Cleopatra, LT Văratic.

Acest concurs online, a avut oportunitate plăcută de a descoperi  și de a promova noi talente, de a stimula tinerii pentru dedicarea timpului liber către manifestarea talentului lor și cultivarea valorilor universale exprimate prin cuvânt și melodie. În același spirit de promovare a poeziei și al cântecului, concursul este deschis tinerilor care doresc să intre în această competiție în vederea afirmării talentului lor.

Alte înregistrări
Publicat: Joi, 15 februarie 2024 de Direcţia Învăţămînt Tineret şi Sport
Concursul de poezie și cântec în limba străină, organizat în perioada 07-14 februarie 2024, a reușit să adune sub aceeași umbrelă creativă suflete pasionate de arta cuvântului și a melodiilor Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 24 ianuarie 2024 de Direcţia Învăţămînt Tineret şi Sport
Direcția Învățământ, Tineret și Sport Rîşcani a desfășurat concursul raional „Pedagogul Anului - 2024”, în perioada 23 decembrie - 23 ianuarie 2024 Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 05 octombrie 2023 de Direcţia Învăţămînt Tineret şi Sport
Tradițional, la data de 5 octombrie, marcăm ziua LUCRĂTORULUI din ÎNVĂȚĂMÂNT! Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 29 august 2022 de Direcţia Învăţămînt Tineret şi Sport
Scopul evenimentului îl constituie evaluarea situației actuale a învățământului din raion şi identificarea acțiunilor concrete pentru anul școlar 2022-2023, în scopul asigurării unui proces educational de calitate și a rezultatelor școlare. Prezenți la eveniment au fost vicepreședința raionului Rîșcani dna Daniela Ciumac, secretara Consiliului raional Rîșcani, dna Rodica Postolachi, președintele FSEȘ Rîșcani dl Tudor Semeniuc. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 28 aprilie 2021 de Direcţia Învăţămînt Tineret şi Sport
Recent, Consiliului Raional Rîșcani prin intermediul Direcției Învățământ, Tineret și Sport a recepționat de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării un lot de 150 de laptop-uri care urmează să ajungă la elevii claselor a V-XII, din raionul Rîșcani pentru a putea să se încadreze în procesul educațional. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 16 februarie 2021 de Direcţia Învăţămînt Tineret şi Sport
Concursul raional al poeziei și cântecului în limba franceză, care s-a desfășurat la data de 12 februarie online, a avut ca scop principal descoperirea, încurajarea și susținerea tinerilor francofoni. Obiectivul principal al concursului a vizat promovarea limbii și civilizației franceze, a valorilor culturale francofone și motivarea tinerilor în studierea limbii franceze. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 18 decembrie 2019 de Direcţia Învăţămînt Tineret şi Sport
Conform Planului anual de activitate a DITS Rîșcani și SAP Rîșcani, în colaborare cu DASPF, la data de 18.12.2019 s-a desfășurat seminarul teoretico-practic cu CD responsabile de familiile din situație de risc Citeşte mai mult...
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

https://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

https://riscani.educ.md/

 

    

 

https://ani.md/ 

 

                                                              https://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

   

           https://vreauinfo.md/ro/help/api

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Defileul Duruitoarea Veche

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2170
Vizitatori ieri: 322
Vizitatori azi: 357
Online: 5