Ştiri
La data de 21 iulie 2026, în incinta Căminului Cultural din satul Nihoreni, a fost organizată Campania de totalizare a proiectului „Eficient am reușit împreună”, din cadrul procesului de implementare a proiectului „Sporirea eficienței energetice a azilului pentru persoane în vârstă și persoane cu dizabilități „Andrei Colibaba” din satul Nihoreni, raionul Rîșcani”, implementat de AO„Asociația Femeilor de Afacei din Sectorul Rural Rîșcani”, cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru eficiență energetică în servicii sociale”, cofinanțat și implementat deFundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova șiAsociația Obștească „Fondul de Inovații Sociale din Moldova”. Citeşte mai mult...
Sesiune de informare dedicată prezentării Apelului Rețele de Acțiuni La data de 26 martie 2026, în incinta Guvernului Republicii Moldova, a avut loc sesiunea de informare dedicată prezentării Apelului Rețele de Acțiuni (Action Networks) din cadrul Programului URBACT IV. Sesiunea a fost organizată de Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, ca Punct Național de Contact, moderată de doamna Natalia Pulbere, consultantă principală a Direcției Coordonarea Asistenței Externe și Fonduri Europene. Consiliul raional Rîșcani a fost reprezentat de doamna Tozlovanu Liudmila, specialistă principală Serviciul Atragerea Investițiilor și Dezvoltare Regională și doamna Nazarciuc Corina, specialistă Serviciul Atragerea Investițiilor și Dezvoltare Regională. În cadrul sesiunei au fost oferite informații: Programul URBACT IV: scop, obiective și noutăți 2021-2027; Apelul dedicate Rețele de Acțiuni – prezentare generală; Aspecte cheie pentru o participare de succes a orașelor în rețelele URBACT; Experiență practicăURBACT: implicarea primăriei mun. Edineț în rețeaua URBACT CityLake. Citeşte mai mult...
În baza acordului de colaborare semnat între Consiliul raional Rîșcani și A.O.„Baștina”, se efectuează vizite de lucru în teritoriul raionului Rîșcani, în majoritatea primăriilor, pentru realizarea sesiunilor informaționale cu referire la implementarea proiectului „Tinerii în afaceri”. Responsabilă din partea Consiliului raional Rîșcani este desemnată dna Tozlovanu Liudmila, specialistă principală, Serviciul Atragerea Investițiilor și Dezvoltarea Regională, pentru buna realizare a prevederilor acordului semnat la data de 29 martie 2024. Citeşte mai mult...
Sus
Rîșcani în imagini

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 3816
Vizitatori ieri: 2286
Vizitatori azi: 2003
Online: 6