Concursul raional al poeziei și cântecului în limba franceză, care s-a desfășurat la data de 12 februarie online, a avut ca scop principal descoperirea, încurajarea și susținerea tinerilor francofoni. Obiectivul principal al concursului a vizat promovarea limbii și civilizației franceze, a valorilor culturale francofone și motivarea tinerilor în studierea limbii franceze.
DÎTS Rîșcani și-a mai propus să formeze și să stimuleze la elevi gustul estetic, sensibilizarea la diversitatea artistică, cultivarea inteligenței muzicale pentru dezvoltarea personală și socială.
La concurs au participat 41 de elevi din 17 instituții de învățământ din raion, care studiază limba franceză. Juriul i-a selectat pe cei mai buni, apreciind vocea, alegerea compoziției, calitățile artistice, intonația și pronunția franceză. Invingătorii au primit premii bănești și diplome.
În raionul Rîșcani, în fiecare instituţie de învăţământ acest eveniment este consemnat de profesorii de limbă franceză şi elevi. Rezultatele acestor copii au fost menţionate la “Concursul declamatorilor în limba franceză”,învingătorii căruia sunt:
premiul I– Cuciuc Andreea, gimn.Borosenii Noi, Bucătari Mădălina, gimn.Aluniș, Munteanu Dorina,LT„Liviu Damian”, Rîșcani.
premiul II– Chistol Mădălina, gimn.Hiliuți, Costea Cossmina, LT Recea, Zară Carolina, gimn.Pociumbăuți, Buinovschi Lina, gimn.Borosenii Noi, Capră Beatrice, LT Văratic.
premiul III – Pleșca Elena, gimn.Aluniș, Baraniuc Dan, gimn.Petrușeni, Enache Nicoleta, gimn.Grinăuți, Scorpan Alexandrina, gimn.Hiliuți, Dimitriu Ionuț, gimn.Pociumbeni, Chiperi Ana-Maria, LT„S.Lucaci”, Costești.
Au fost premiați și învingătorii Concursului cântecului francofon:
premiul I – Galagan Neonela, gimn.Aluniș, Nedelea Damian, gimn.Borosenii Noi,Spînu Oleg, Bantoș Mădălina,LT„Liviu Damian”, Rîșcani
premiul II – Cucereanu Gabriela, gimn.Hiliuți, Russu Elena, gimn.Șaptebani, Guranda Teodora, gimn.Aluniș, Galagan Valeria, LT Recea.
premiul III – Costea Cossmina, LT Recea, Crocoș Ionela, LT Recea, Cecoi Gabriela, gimn.Hiliuți, Vicol Paula, gimn.Sturzeni, Ceban Luminița-Bianca, gimn.Petrușeni.
Elevii Galagan Neonela, Nedelea Damian, Spînu Oleg și Bantoș Mădălinaau fost selectați de comisia raională pentru a participa la Festivalul-Concurs Național al cântecului francofon ”Chantons, amis!”. Acest Festival-Concurs are ca scop principal descoperirea, încurajarea și susținerea tinerilor talentați în domeniul interpretării muzicale în limba franceză din Moldova.
În perioada Zilelor Francofoniei se vor desfășura mai multe activități în instituțiile preuniversitare, precum ateliere de lectură, concursuri de postere și desene și diverse manifestări culturale, grație cărora tinerii își aprofundează cunoștințele în limba franceză.