Ştiri
18 mai - Zilei Internaționale a Muzeelor
În fiecare an, începând cu 1977, pe 18 mai, la inițiativa Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM), se sărbătorește Ziua Internațională a Muzeelor, având ca obiectiv promovarea şi aducerea la cunoştinţa publicului a rolului acestor instituţii de cultură în dezvoltarea societăţii. Această zi este, totodată, un eveniment menit să întemeieze şi să consolideze relaţiile de cooperare dintre muzee, specialiştii acestora şi public. Muzeele au un potențial unic în a aborda diferitele culturi și în a se constitui într-un loc predilect pentru înțelegerea lor aprofundată, într-o manieră interdisciplinară, ca și în ceea ce privește sensibilizarea unor vaste mulțimi de oameni din întreaga lume.
Ziua Internațională a Muzeelor îmi oferă posibilitatea de a adresa tuturor angajaților din muzee sincere urări de sănătate, succes și prosperare.Vă doresc să promovati şi în continuare „Cultura”, pentru că ea duce faima ţărişoarei noastre în lume şi în faţa viitoarelor generaţii, mult profesionalism, tărie de caracter şi perseverenţă în tot ceea ce faceti, bunăstare şi inteligenţă. Să fiți mereu în lumina frumosului pentru că astfel sunt realizate visele şi speranţele, năzuinţele şi aspiraţiile.
Plecăciune Domniilor Voastre pentru munca pe care o profesați cu răbdare și îngăduință, dragoste față de adevăratele valori artistice, etnografice, istorice, literare, care ne identifică ca neam și care rămân a fi o mare valoare pentru întreaga omenire.
Cu respect,
Vasile SECRIERU,
președinte al raionului Rîșcani
Alte înregistrări
Memoria eroilor eliberării - acțiune organizată în s. Malinovscoe, care vine să amintească, în deosebi tinerilor generații despre jertfa adusă în numele păcii și libertății
Citeşte mai mult...
Stimată Doamnă consilieră raională, Tatiana COJOCARU, primiţi cele mai sincere felicitări cu ocazia zilei de naştere
Citeşte mai mult...
❗️Secția Statistică Rîșcani a început runda de instruiri a personalului de recensământ antrenat în organizarea și desfășurarea celui mai important exercițiu statistic național - Recensământul populației și locuințelor.
Citeşte mai mult...
Ziua Internațională a Pădurilor, marcată în fiecare an pe 21 martie, este o amintire a importanței resurselor forestiere pentru ecosisteme, omenire și generațiile viitoare. În Republica Moldova, o țară cu frumusețe naturală unică și o bogăție a biodiversității, problema conservării și gestionării resurselor forestiere joacă un rol cheie în asigurarea dezvoltării durabile.
Citeşte mai mult...
Conform prevederilorlegale, la 15 martie, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică a 13 proiecte de decizii, care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. La activitate au participat raportorii proiectelor de decizii, șefi de direcții, șefi de secții și alte părțile interesate.
Citeşte mai mult...
Astăzi, 6 martie, în incinta Școlii de Arte din orașul Rîșcani a fost omagiată primăvara, mama, soția, prietena, sora, colega, Femeia care poată în brațe și pe umeri viața!
Citeşte mai mult...
Stimate Domnule consilier raional, Denis OPALCO, primiți cele sincere felicitări cu ocazia zilei de naștere!
Citeşte mai mult...
Stimate Domnule consilier raional, Vitalie IARMALIUC, primiți cele mai deosebite urări
cu ocazia zilei de naștere
Citeşte mai mult...
La data de 4 martie 2024, în rezultatul promovării cu succes a perioadei de probă stabilită pentru funcționara publică debutantă, dna Tozlovanu Liudmila, specialistă principală, Serviciul Atragerea Investițiilor și Dezvoltarea Regională, din cadrul Secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri, a depus jurământul de credinţă, care prevede respectarea Constituţiei Republicii Moldova, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, apărarea suveranității, independenţei şi integrității teritoriale a Republicii Moldova, executarea în mod obiectiv şi imparţial a legilor ţării, îndeplinirea conştiincioasă a obligaţiilor în exercitarea funcţiei publice, precum şi respectarea normelor de conduită profesională
Citeşte mai mult...
Conform prevederilor legale, la 4 martie, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică a 11 proiecte de decizii, care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. La activitate au participat raportorii proiectelor de decizii, șefi de direcții, șefi de secții și alte părțile interesate
Citeşte mai mult...
Rezultate 1 - 10 din 888
Sus