Ştiri
Secretara Consiliului Raional Rîșcani, doamna Rodica POSTOLACHI, a fost menționată cu diplomă de onoare din partea Guvernului Republicii Moldova
Serviciul funcţionarului public nu este una uşoară, însă este importantă pentru o activitatea eficientă a instituţiilor statului.
Datoria esenţială a unui funcţionar public este să muncească cu demnitate şi responsabilitate, operativ şi corect, iar statutul său presupune multiple acţiuni care necesită competență, cunoştinţe, deprinderi speciale, aptitudini şi calităţi umane deosebite.
Astăzi, 1 iulie în sala de ședință a Consiliului Raional Rîșcani, dna Rodica Postolachi, secretara Consiliului Raional, a avut parte de o surpriză frumoasă organizătă de colegii de breaslă și de șeful adjunct al Oficiului Teritorial Bălți, domnul Andrian Musteață. Doamna secretară a fost menționată cu diplomă de onoare din parte Guvernului Republicii Moldova pentru activitatea prodigioasă, ireproșabilă și îndelungată în cadrul autorităților administrației publice locale.
În cuvântul de mulțumire, dna Rodica Postolachi a menționat că această distinție o motivează și o face să acţioneze și mai departe cu dedicație, obiectivitate, fidelitate și profesionalism.
Îi dorim mult succes în activitatea pe care o desfășoară.
Alte înregistrări
Stimate Domnule consilier raional, Oleg TUREA, primiți cele mai sincere felicitări cu ocazia zilei de naștere. Vă urăm ca fiecare zi să vă ridice la noi trepte ale succesului, iar calea vieții să vă fie presurată cu momente unice și de neuitat.
Citeşte mai mult...
Astăzi, 18 aprilie, în raionul Rîșcani, a fost organizată o întrevedere de lucru dintre domnul Gheorghe Hajder și doamna Aliona Rusnac, Secretari de Stat ai Ministerului Mediului al Republicii Moldova și cu reprezentanții Administrației Publice Locale de nivelul I și II
Citeşte mai mult...
În baza acordului de colaborare semnat între Consiliul raional Rîșcani și A.O.„Baștina”, se efectuează vizite de lucru în teritoriul raionului Rîșcani, în majoritatea primăriilor, pentru realizarea sesiunilor informaționale cu referire la implementarea proiectului „Tinerii în afaceri”. Responsabilă din partea Consiliului raional Rîșcani este desemnată dna Tozlovanu Liudmila, specialistă principală, Serviciul Atragerea Investițiilor și Dezvoltarea Regională, pentru buna realizare a prevederilor acordului semnat la data de 29 martie 2024.
Citeşte mai mult...
Sensibilizarea cetățenilor față de mediu se face prin implicare.
În acest context, angajații Aparatului Președintelui raionului, împreună cu dl Igor Stoian, vicepreședintele raionului , dl D. Cecan și angajați ai Inspecției pentru Protecția Mediului, dl E. Belinschi, primarul c. DuruitoareaNouă și-au unit eforturile și au efectuat lucrări de salubrizare a terenurilor din fâșia de protecție a râului Prut, pe o rază de aproximativ 1 km, evacuînd 8m3 de deșeuri menajere.
Citeşte mai mult...
Consiliul raional Rîșcani, reprezentat de Dl Vladimir Mizdrenco, președintele raionului și Asociația Obștească BAȘTINA, reprezentată de Dna Aurora Serediuc, directoare executivă, au semnat acordul de colaborare
Citeşte mai mult...
Stimați Salvatori, Pompieri și angajați ai Secției Situații Excepționale Rîșcani, primiți cele mai calde și sincere felicitări cu ocazia ,,Zilei Salvatorului”.
Citeşte mai mult...
Astăzi, 5 aprilie 2024, domnul Vladimir Mizdrenco, președintele raionului, vicepreședinții raionului, dl Igor Stoian și dna Mariana Turea, angajați ai Aparatului Președintelui raionului, colaboratori ai Secției Situații Excepționale Rîșcani, angajați din Structura teritorială de Asistență Psihopedagogică Rîșcani, tineri ai Centrului Raional de Tineret, au mers la Piața Angro pentru a planta arbori și arbuști.
Citeşte mai mult...
Stimați contabili și auditori,
Cu ocazia Zilei Contabilului și Auditorului, Vă transmitem cele mai sincere felicitări pentru munca remarcabilă în gestionarea cifrelor și a finanțelor
Citeşte mai mult...
La data de 4 aprilie curent, în raionul Rîșcani a fost organizată o întrevedre a domnului Ion GUMENE, Secretar de Stat, Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova cu reprezentanții autoritățiilor administrației publice locale de nivelul întâi și al doilea.
Citeşte mai mult...
Ședințe de informare pentru membrii și membrele comitetelor locale pentru apă și sanitație (CLAS) din raionul Râșcani, pentru a le explica rolul și responsabilitățile pe care le au în cadrul subproiectului ,,Extinderea și îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în clusterul Prut , raionul Rîșcani”
Citeşte mai mult...
Rezultate 1 - 10 din 903
Sus