Ştiri
Mesaj de felicitare cu prilejul sfintei sărbători creștine ,,Sfânta Treime”

Mesaj de felicitare cu prilejul sfintei sărbători creștine ,,Sfânta Treime”
La 50 de zile de la Învierea Domnului sărbătorim marele praznic -Duminica Cincizecimii, sărbătoare numită și Sfânta Treime, Troița, Duminica Rusaliilor sau Duminica Mare, duminica când prăznuim minunea Pogorârii Duhului Sfânt și, de asemenea, ziua întemeierii Bisericii creștine în lume.
În această zi, în Bisericile noastre sunt binecuvântate rămurelele verzi de salcie, nuc, tei, frasin, scumpie, salvie și cimbrișor, care ulterior sunt sfințite și cu care se împodobesc stâlpii de la porți, uși și ferestrele caselor și nu în ultimul rând icoanele.
Transmitem cele mai sincere felicitări locuitorilor satelor Zăicani, Horodiște, Dămășcani și Păscăuți din raionul Rîșcani, unde astăzi este sărbătorit hramul bisericii și hramul satului.
Rugăm pe bunul Dumnezeu, în acesta sărbătoare plină de har să reverse milă, lumină, bucurie duhovnicească și smerenie în sufletele și inimile credincioșilor.
Pace în suflet să aveți, case binecuvântate, mese îmbelșugate, familii unite și multă sănătate!
La mulți ani !
Cu respect,
Vladimir MIZDRENCO
Președintele raionului Rîșcani
Alte înregistrări
Ziua Profesională a Lucrătorului Medical și a Farmacistului – un omagiu adus celor care veghează zilnic asupra sănătății noastre!
Cu prilejul acestei zile importante, Consiliul Raional Rîșcani, adresează sincere mulțumiri și profunde aprecieri tuturor medicilor, asistenților medicali, farmaciștilor și angajaților din domeniul sănătății pentru devotamentul, responsabilitatea și grija manifestată față de oameni.
Munca dumneavoastră salvează vieți, aduce speranță și redă zâmbete. Sunteți adevărați eroi ai comunității noastre!
Vă dorim sănătate, forță și recunoașterea pe care o meritați din plin!
Citeşte mai mult...
Astăzi, 05 iunie 2025, au avut loc consultările publice privind cinci proiecte de decizie, care urmează a fi examinate la următoarea ședință a Consiliului Raional Rîșcani.
La activitate au participat dna Lidia Dîncenoc, vicepreședintă a raionului, raportorii proiectelor, șefii de direcții și servicii, angajați ai Aparatului Președintelui, precum și alte părți interesate.
Ședința a fost moderată de dna Rodica Postolachi, secretara Consiliului Raional, care a prezentat cadrul legal și importanța implicării în procesul de luare a deciziilor publice.
Citeşte mai mult...
Consultarea publică a proiectelor de decizii care vor fi examinate la ședința Consiliului Raional
Astăzi, 29 mai, s-a desfășurat consultarea publică a trei proiecte de decizie anunțate, care urmează a fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional.
La activitate au participat vicepreședinții raionului, raportorii proiectelor de decizii, șefii de direcții, șefii de șecții, servicii, angajați ai Aparatului Președintelui și părțile interesate.
Ședința a fost deschisă de către moderatoarea consultărilor publice, dna Postolachi Rodica, secretara Consiliului Raional, care a adus la cunoștință prevederile generale.
Citeşte mai mult...
Ai o afacere locală și vrei să-ți crești vânzările sau să ajungi pe piețele externe? Acum poți obține până la 2 milioane de lei pentru servicii care te ajută să-ți dezvolți brandul și să-ți faci loc pe piață.
Citeşte mai mult...
Consultarea publică a proiectelor de decizii care vor fi examinate la ședința Consiliului Raional
Astăzi, 22 mai, s-a desfășurat consultarea publică a șapte proiecte de decizie, care urmează a fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional.
La activitate au participat raportorii proiectelor de decizii, șefii de direcții, șefii de șecții, servicii, angajați ai Aparatului Președintelui și părțile interesate.
Ședința a fost deschisă de către moderatoarea consultărilor publice, dna Postolachi Rodica, secretara Consiliului Raional, care a adus la cunoștință unele prevederi din Regulamentul-cadru privind constituirea şi funcţionarea consiliilor locale şi raionale și anume pct.38 Dreptul de iniţiere a proiectelor de decizii ale consiliului aparţine consilierilor. Propuneri vizavi de elaborarea unor decizii pot face primarul şi, respectiv, preşedintele raionului.
Citeşte mai mult...
Seminar raional pentru responsabilii de comunicare din cadrul APL
Astazi, 19 mai, responsabilii de comunicare din primăriile raionului Rîșcani, au beneficiat de un seminar practic ,,Combaterea dezinformării prin comunicare”. Seminarul dat este o continuitate a proiectului implementat de Transarency Interantional Moldova, ICDC și Norway Institute for War & Peace Reporting, având drept scop consolidarea capacităților de comunicare eficientă, promptă, transparentă cu cetățenii și societatea civilă la nivel local și combaterea dezinformării.
Evenimentul a fost moderat de formatoarele Adela CEMÎRTAN, șefă, Serviciul Administrație Publică și Viorica ZAHARIA, jurnalistă, verificatoare de fapte, expertă media.
Citeşte mai mult...
Astăzi, 15 mai, de Ziua Internațională a Familiei, Structura Teritorială de Asistență Pedagogică Rîșcani, a lansat un eveniment de promovare a educației incluzive cu genericul ,,Învățăm împreună”, care a reunit în aceeași sală șefi de direcții, managerii instituțiilor de învățământ, cadre didactice, specialiști din domeniul educației, experți în psihologie și logopedie din raion.
Citeşte mai mult...
Stimate Domnule consilier raional, Grigore GONCEARUC,
primiți cele mai sincere felicitări cu ocazia zilei de naștere
Cu prilejul acestei zile frumoase de martie Vă urăm multă putere şi sănătate de a Vă continua mandatul cu aceeaşi tărie de caracter şi dorinţă de a schimba viaţa oamenilor.
Vă dorim din suflet, ca toate lucrurile minunate care au împlinit viaţa Dumneavoastră atât în plan profesional, cât şi în cel personal, să cunoască o continuitate frumoasă şi să ofere mari perspective pentru viitor.
În calea vieţii să aveţi parte de momente de neuitat şi să obţineţi ceea ce vă doriţi cu adevărat!
Munca pe care o faceţi să fie apreciată după merit, iar cele mai sublime vise să devină realitate.
Citeşte mai mult...
În conformitate cu dispoziția Președintelui raionului nr. 34 din 2 mai 2025, astăzi, 8 mai, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Raional.
Prezenți în sală au fost 23 de consilieri raionali din 33. Ședința a demarat cu onorarea simbolicii de stat a Republicii Moldova. Secretara Consiliului raional, dna Postolachi Rodica, a adus la cunoștință atât prevederile legale, cât și cele generale.
Președintele ședinței a fost ales dl Constantin HAPCO. Ordinea de zi a inclus subiectul ,,Cu privire la corelarea bugetului rational pentru anul 2025”. Suplimentar, consilierii raionali au votat pentru intoducerea a 2 proiecte de decizii, și anume: ,,Cu privire la obligațiunile de serviciu ale șefului IMSP ,,Centrul de Sănătate Șaptebani” și ,,Cu privire la rezoluțiunea unui contract de locațiune”.
Citeşte mai mult...
Astăzi, în raionul Rîșcani, a avut loc o depunere de flori și un miting dedicat comemorării uneia dintre cele mai mari catastrofe tehnologice din istoria omenirii – accidentul de la Centrala Nucleară Cernobîl.
Citeşte mai mult...
Rezultate 1 - 10 din 1153
Sus
