Ştiri
Consultarea publică a 7 proiecte de decizie
Publicat: Joi, 05 martie 2020 de Serviciul Administraţie Publică

Conform prevederilor legale, Președintele raionului a organizat consultarea publică  pentru 7 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional.

La ședință au fost prezenți consilieri raionali, reprezentanți ai serviciilor desconcentrate, reprezentanți ai Consiliului raional și raportorii pe deciziile respective.

Moderator al ședinței a fost dna R.Postolachi, secretar al Consiliului rational.

Mai multe discuții au generat toate proiecte de decizie  și anume:

  • Cu privire la îndeplinirea planului de acțiuni pentru anul 2019 și aprobarea planului de acțiuni pentru anul 2020 pentru realizarea Strategiei de dezvoltare socio-economică a raionului.
  • Cu privire la rezultatele inventarierii bunurilor.
  • Cu privire la casarea bunurilor de la tabăra de sport.
  •    Cu privire la darea în locațiune a unei încăperi de la IMSP CS Rîșcani.
  • Cu privire la desfășurarea concursului raional ,,Cea mai salubră și amenajată localitate”, 2020.
  • Cu privire la Regulamentul privind numirea în funcție pe bază de concurs a șefilor instituțiilor medico-sanitare publice,  centre de sănătate din raion.
  •  Cu privire la alocarea mijloacelor financiare.

Cei prezenți au înaintat propuneri de îmbunătățire, de racordare la prevederile leagle, precum și au adresat întrebări despre unele neclarități cum ar fi:

Dna Rodica Postolachi a propus să fie inclus punct în decizie unde domnul Președinte al  raionului să organizeze procesul de elaborare a Strategiei de dezvoltare socio-economică a raionului anii 2021-2025; la fel să fie introdusă și informația despre CS Rîșcani, deoarece și dlor au susținut acreditarea, a propus ca în Planul de acțiuni să fie incluse și obiectivele cu turismul precum și promovarea modului sănătos de viață ( sport).

Dnul Andrei Grîu, șef  Inspecția pentru Protecția Mediului Rîșcania propus să fie schimbată perioada, deoarece este prea mare la fel e necesar să se anunțeprimarii din timp despre începutul concursului.

Dna Rodica Postolachi, secretar al Consiliului raional,a solicitat prezentarea tuturor demersurilor și a devizelor, conform legislației, și includerea lor în nota infomativă.

După ședință raportorii urmează să definitiveze proiectele pentru a fi prezentate consilierilor la comsiile consultative.

Alte înregistrări
Publicat: Joi, 09 iulie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Cu ocazia aniversării zilei de naştere, vă dorim să trăiţi din plin satisfacţia performanţei şi a realizărilor. Vă urăm ca fiecare zi să vă ridice la noi trepte ale succesului, iar calea vieţii să fie presurată cu momente unice şi de neuitat. Vă dorim multă sănătate, creativitate, noi iniţiative şi performanţe. Fie ca planurile propuse să se materializeze şi să atingeţi noi culmi ale succesului. Să fiţi mereu apreciat şi respectat, iar pacea şi înţelepciunea să domnească mereu în sufletul şi familia Dumneavoastră. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 03 iulie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Autoritățile publice, conform tradiției, au organizat ședința de totalizare a concursului raional ,,Cea mai salubră și amenajată localitate - 2020”, care a avut drept scop dezvoltarea tradiţiilor naţionale de amenajare şi întreţinere exemplară a localităţilor, susţinerea activităţilor practice de protecţie a mediului. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 02 iulie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 2 iulie curent, președintele raionului Rîșcani, dnul Vasile SECRIERU a participat, alături de vicepreședinții raionului dnul Igor STOIAN și dna Daniela CIUMAC, la ceremonia de depuneri de flori cu prilejul comemorării a 516 ani de la trecerea în eternitate a marelui Domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 23 iunie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Mult stimați funcționari publici din cadrul primăriilor, Aparatului Președintelui raionului, serviciilor descentralizate și desconcentrate! În fiecare an, în Republica Moldova, la data de 23 iunie este sărbătorită ,,Ziua funcționarului public”. E o sărbătoare care confirmă importanţa rolului funcţionarului public în fortificarea statului, căci puterea statului este în funcţionarii săi, în capacitatea şi aspiraţia acestora de a realiza progrese şi reforme, în aptitudinea de luare a deciziilor şi responsabilitate civică. Citeşte mai mult...
Publicat: Duminică, 21 iunie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Cu prilejul Zilei lucrătorului medical și a farmacistului, vin cu alese cuvinte de recunoștință pentru curajul, onestitatea și responsabilitatea inegalabilă care Vă caracterizează – Oameni cu literă mare. Vă exprim înaltă gratitudine și Vă mulțumim pentru profesionalismul și devotamentul nelimitat, precum și pentru siguranța și încrederea pe care o emanați oamenilor în situațiile dificile. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 19 iunie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Stimată doamnă consilier raional, Șatcovschi Liuba, primiţi cele mai sincere felicitări cu ocazia zilei de naştere. Îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez cele mai calde și cordiale felicitări cu ocazia aniversării zilei Dumneavoastră de naștere, urându-vă multă sănătate, viață lungă și noi succese. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 08 iunie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Cu prilejul acestei zile marcată în calendarul vieții Vă aducem sincere urări de bine, dorindu-vă sănătate, bunăstare, prosperitate și liniște sufletească. Fie ca munca pe care o depuneți zi de zi să fie apreciată de toți cei ce vă înconjoară, iar toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul creativ să vă însoțească pretutindeni, fericirea, prosperitatea și succesul să Vă ofere forță de viață necesară pentru a realiza cele mai mărețe aspirații. Mulți ani înainte și satisfacție de la realizările ce vor să vină. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 02 iunie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 2 iunie în sala de ședințe a Consiliului raional Rîșcani a avut loc o întrevedere cu dna Inna Raileanu, reprezentantul Clinicii Juridice Universitare Bălţi (CJU Bălţi) care a vorbit despre implementarea Planului local anticorupție a raionului pentru anul 2019. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 01 iunie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieţii, iar copiii-cel mai mare dar pe care îl primim. Copiii sunt bogăția şi viitorul nostru, de aceea cu cât mai multă grijă, atenţie şi afecţiune investim în ei, cu atât mai fericiţi vor fi şi un viitor mai prosper vor avea. 1 iunie - Ziua Internaţională a Copilului, este ziua în care revenim cu toţii la momentele deosebite ale copilăriei inocente, alături de generaţia în creştere. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 29 mai 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Dragi profesori, această este ziua în care, tradiţional, Vă adresăm, cele mai sincere urări de bine, de sănătate şi de împlinire. Dumneavoastră sunteţi cei cu care, fiecare dintre noi, a început lecţia vieţii. Citeşte mai mult...

Rezultate 941 - 950 din 1095
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Defileul Duruitoarea Veche

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2164
Vizitatori ieri: 490
Vizitatori azi: 351
Online: 2