Ştiri
Copiii membrilor de sindicat din Rîșcani, apreciați în cadrul Concursului de desene „Copilărie dulce păpădie”
Copiii membrilor de sindicat din Rîșcani, apreciați în cadrul
Concursului de desene „Copilărie dulce păpădie”
Copiii membrilor de sindicat din cadrul Centrului Sindical Ramural
Teritorial Rîșcani au participat cu mult entuziasm la Concursul republican de
desene „Copilărie dulce păpădie”, organizat de Federația Sindicatelor
Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) în perioada 4 mai – 1 iunie 2026.
Concursul a oferit tinerilor artiști posibilitatea de a-și exprima
creativitatea, imaginația și emoțiile prin intermediul desenului, promovând
valorile copilăriei și ale educației prin artă.
Din partea CSRT Rîșcani au participat Maria Vengher, Marina Jaloba și
Alexandra Jaloba, ale căror lucrări au evidențiat talent, originalitate și
sensibilitate artistică. Participarea lor reprezintă o frumoasă dovadă a implicării
copiilor membrilor de sindicat în activități culturale și educative.
În cadrul festivității de premiere, desfășurate la 20 iunie 2026 în tabăra
de odihnă „Camping” din Vadul lui Vodă, Maria Vengher a fost distinsă cu
Mențiunea Specială „Simpatia Juriului” la categoria de vârstă 13–17 ani,
performanță care aduce un plus de mândrie organizației sindicale din raionul
Rîșcani.
Felicităm toate participantele pentru talentul, perseverența și dedicația
demonstrate și le dorim noi succese în dezvoltarea aptitudinilor artistice.
Totodată, exprimăm recunoștință părinților și organizațiilor sindicale care susțin
și încurajează participarea copiilor la activități menite să le valorifice potențialul
creativ și să le ofere oportunități de afirmare.
Alte înregistrări
Vineri, 17 iulie 2026, în incinta Consiliului Raional Rîșcani, a avut loc sesiunea de informare a producătorilor agricoli cu genericul „Condiții de aplicare pentru finanțare în baza Programului Strategic al Politicii Agricole – 2026”.
Citeşte mai mult...
La data de 15 iulie 2026, s-a desfășurat consultarea publică a nouă proiecte de decizie, care urmează a fi examinate în cadrul următoarei ședințe a Consiliului Raional Rîșcani.
Citeşte mai mult...
Consultarea publică a proiectelor de decizii
care vor fi examinate la ședința Consiliului Raional
La data de 9 iulie, s-a desfășurat consultarea publică a nouă proiecte de decizie, care urmează a fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional.
La activitate au participat raportorii proiectelor de decizii, vicepreședinții raionului, șefi de direcții, secții, șefi ai IMSP Centre de Sănătate din raion, angajați ai Aparatului Președintelui și alte părți interesate.
Ședința a fost deschisă de către moderatoarea consultărilor publice, dna Postolachi Rodica, secretara Consiliului Raional, care a adus la cunoștință prevederile generale.
Citeşte mai mult...
Stimate Domnule Igor STOIAN, vicepreședinte al raionului Rîșcani,
Cu ocazia zilei Dumneavoastră de naștere, Vă urăm multă sănătate, răbdare și curaj, putere de muncă și verticalitate deplină în activitatea dedicată comunității. Vă dorim să trăiţi momente unice pe care viața să le transforme în amintiri. Credința și iubirea să vă însoțească pretutindeni. Vă urăm ca fiecare zi să vă ridice la noi trepte ale succesului, iar calea vieţii să fie mereu în ascensiune.
Vă cunoaștem ca un om curajos, devotat și mărinimos, responsabil în fața cetățenilor, perseverent în realizarea scopurilor propuse și consecvent în apărarea intereselor locuitorilor raionului nostru. Vă asigurăm că noi vom fi alături şi Vă vom susţine în toate iniţiativele frumoase pe care le preconizaţi întru promovarea în continuare a valorilor naţionale.
Vă dorim mulţi ani binecuvântați, noi realizări în activităţile Dumneavoastră. Să fiţi în continuare demn şi să Vă bucuraţi de respectul cetăţenilor. Să cunoaşteţi bucuria împlinirii celor mai sacre gânduri.
Citeşte mai mult...
Astăzi, 7 iulie, a fost convocată ședința extraordinară a Comisiei raionale pentru Situaţii Excepţionale.
Ședința a debutat cu un cuvânt de salut al Președintelui raionului, dl Vladimir Mizdrenco.
Prima chestiune propusă pentru discuții a fost ,, Cu privire la cazurile de pestă porcină africană în zona de supraveghere cu raza de 10 km din raion”. Informația a fost prezentată de către dl Igor IVANES, șef adjunct, șef secție SSV STSA, care a menționat despre depistarea unui focar de Pestă Porcină Africană în sat. Zăbriceni, r-nul. Edineț. Totodată, a fost accentuat faptul că în urma zonării hărții se regăsesc satele Pociumbăuți, Pociumbeni, Druța, Horodiște, Văratic, Dumeni, Duruitoarea Nouă din raionul Rîșcani. A fost aprobat Planul măsurilor pentru combaterea și prevenirea răspândirii pestei porcine africane în raion.
Citeşte mai mult...
La 6 iulie, este marcată,, Ziua Comemorării Victimelor stalinismului”, o dată tragică în istoria Moldovei. Cel mai mare val al deportărilor staliniste, a avut în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949.
Cunoaștem că au fost 3 valuri de deportări ale populației din Basarabia:
Primul val de deportări - a avut loc, în perioada 12-13 iunie 1941;
Al doilea val de deportări - a avut loc, 5-6 iulie 1949;
Al treilea val de deportări - 31 martie - 1 aprilie 1951.
Deportarea din 1949 a fost cea mai tragică din cele trei valuri de deportări. Amintim, că din raionul Rîșcani 2354 de moldoveni, ruși, ucraineni, bulgari, găgăuzi au fost duși în afara țării.
Citeşte mai mult...
522 ani de la trecerea în eternitate a marelui Voievod, Domnitorului nostru și a întregii Moldove, Ștefan cel Mare și Sfânt
La 2 iulie 1504, Moldova a pierdut un mare conducător, însă moștenirea lăsată de Ștefan cel Mare continuă să dăinuie peste veacuri. Cetățile ridicate, bisericile înălțate și valorile pe care le-a apărat cu demnitate sunt repere ale identității noastre și izvoare de inspirație pentru generațiile de astăzi.
Astăzi, ne înclinăm cu respect în fața memoriei lui Ștefan cel Mare și Sfânt, una dintre cele mai strălucite personalități din istoria neamului nostru, Domnitorul care a întruchipat curajul, credința și dragostea neclintită față de țară.
Comemorarea sa este un prilej de a ne aminti că puterea unui popor stă în unitatea sa, în respectul față de istorie și în grija pentru valorile care ne definesc.
Vă îndemnăm să păstrați vie memoria marelui voievod, să prețuiți patrimoniul istoric și să transmiteți generațiilor tinere respectul pentru trecutul și valorile neamului nostru.
Veșnică recunoștință lui Ștefan cel Mare și Sfânt – simbol al demnității, al credinței și al iubirii de țară.
Citeşte mai mult...
Inspectoratul de Poliție Rîșcani solidari cu familiile îndoliate
În semn de profund respect, recunoștință față de memoria celor doi polițiști care și-au pierdut viața în teribilul accident în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, astăzi, 24 iunie, ora 9:00, efectivul Inspectoratului de Poliție Rîșcani, s-au reunit pentru un moment de comemorare.
Exprimăm sincere condoleanțe și transmitem compasiune famililor îndoliate, rudelor, precum și tuturor colegilor și prietenilor care i-au prețuit.
Citeşte mai mult...
Ziua Universală a Iei-oglinda identității noastre
În fiecare an, la data de 24 iunie, este marcată Ziua Universală a Iei.
Cămașă cu altiță, una din cămășile tradiționale, a fost inclusă în lista reprezentativă a elementelor de partimoniu cultural imaterial al umanității, a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.
Sărbătoare a culturii și a tradițiilor noastre, care evocă cel mai bine trăsăturile definitorii ale poporului nostru, ia, nu e doar o piesă de vestimentație, ci o mărturie vie despre cine suntem, de unde venim și ce lăsăm mai departe.
Vă îndemnăm, să păstrăm autenticitatea cămașii tradiționale cu respect, cu dor și să purtăm Ie cu demnitate!
Citeşte mai mult...
Stimați funcționari publici,
Cu prilejul Zilei Funcționarului Public, Vă adresez cele mai sincere felicitări și urări de bine.
Munca, profesionalismul și devotamentul dumneavoastră sunt fundamentale pentru buna funcționare a instituțiilor publice și pentru dezvoltarea durabilă a raionului Rîșcani.
Să acționați și mai departe cu dedicație, obiectivitate, fidelitate și profesionalism, întru îndeplinirea misiunii voastre de a proteja interesele cetățenilor Republicii Moldova.
Vă adresez cuvinte de mulțumire și profundă gratitudine iar munca dumneavoastră să fie recunoscută și apreciată la justa valoare.
Cu profund respect,
Președintele raionului
Citeşte mai mult...
Rezultate 1 - 10 din 1279
Sus
