Ştiri
Ședința Consiliului Administrativ al IMSP ,,Centre de Sănatate” din raion
Publicat: Joi, 19 martie 2026 de Serviciul Administraţie Publică

Ședința Consiliului Administrativ al IMSP ,,Centre de Sănatate” din raion 

 

   La data de 19 martie curent, a fost convocată ședința ordinară a Consiliului Administrativ al Instituțiilor Medico-Sanitare Publice, Centre de Sănatate din raion. Ședința a demarat cu cuvântul de salut al președintelui raionului dl Vladimir Mizdrenco. Prezenți la ședință au fost  șefii Centrelor de Sănătate fondator al cărora este Consiliul raional, membrii Consiliului Administrativ și contabilii din fiecare centru de sănătate.

  A fost aprobată unanim  ordinea de zi, care a inclus 4 chestiuni. Managerii instituțiilor medicale gestionate au prezentat informații  despre  activitatea medicală și economico-financiară pentru anul 2025. Au fost aprobate modificări  ale statelor de personal pentru unele IMSP și sporurile de compensare în mărimi fixe, pentru munca în condiții nefavorabile în funcție de gradul de nocivitate al lucrărilor îndeplinite.

   Domnul Vitalie Frumosu, coordonator ANSP din raionul Rîșcani, a reiterat importanța respectării regulamentului sanitar, condițiile de igienă aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.4 din 14.01.2026 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind condițiile de igienă pentru prestatorii de servicii medicale.

În general, lucrările ședinței s-au desfășurat cu dezbateri constructive pe subiectele abordate.

Alte înregistrări
Publicat: Luni, 15 iunie 2026 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Stimați reprezentanți ai Administrației Publice Locale, ai serviciilor publice desconcentrate, producători agricoli, agenți economici de profil, precum și alți actori interesați din sectorul agroalimentar al raionului Rîșcani, Vă invităm să participați la întrevederea cu Doamna Ludmila CATLABUGA, Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare. Evenimentul se va desfășura la data de 16 iunie 2026, ora 11:00, în incinta Consiliul raional Rîșcani, et.4, sala de ședințe, str.Independenței 38. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 12 iunie 2026 de Serviciul Administraţie Publică
Ședința extraordinară a Consiliului Raional Rîșcani Astăzi, 12 iunie 2026, Consiliul Raional Rîșcani s-a întrunit în ședință extraordinară. Ordinea de zi care inițial a inclus 11 subiecte, a suportat mai multe modificări au fost excluse unele subiecte, iar altele au fost incluse, la final, agenda de lucru a inclus 10 subiecte. Prezenți la ședință au fost 27 de consilieri raionali. Președintele ședinței a fost ales dl Nicolae Iarmaliuc. Lucrările ședinței au demarat cu intonarea imnului și onorarea simbolicii de stat a Republicii Moldova. Ulterior, secretara Consiliului raional, dna Rodica Postolachi a propus să fie comemorate victimele deportărilor staliniste printr-un minut de reculegere. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 09 iunie 2026 de Serviciul Administraţie Publică
Consultarea publică a proiectelor de decizii care vor fi examinate la ședința Consiliului Raional La data de 8 iunie, s-a desfășurat consultarea publică a opt proiecte de decizie, care urmează a fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. La activitate au participat raportorii proiectelor de decizii, vicepreședinții raionului, șefi de direcții, secții, primari și șefi ai IMSP Centre de Sănătate din raion, angajați ai Aparatului Președintelui și părți interesate. Ședința a fost deschisă de către moderatoarea consultărilor publice, dna Postolachi Rodica, secretara Consiliului Raional, care a adus la cunoștință prevederile generale. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 05 iunie 2026 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Expoziția ,,Ziua Fructelor” organizat la Corlăteni Astăzi, 5 iunie, la Corlăteni, raionul Rîșcani, cea de-a ediție a Expoziției „Ziua Fructelor” a reunit producători de fructe, companii furnizoare de tehnologii, specialiști din domeniul pomicol, reprezentanți ai autorităților și parteneri de dezvoltare. Evenimentul a fost organizat de Asociația Moldova Fruct, axat pe conceptul de livadă a viitorului. Totodată, în cadrul expoziției, în atenția producătorilor au fost expuse tehnologii pentru irigare, sortare, ambalare, păstrare, digitalizare, logistică și administrarea mai eficientă a livezilor. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 05 iunie 2026 de Serviciul Administraţie Publică
Înștiințare Prin prezenta, Vă înştiinţăm că, în conformitate cu dispoziţia Preşedintelui raionului nr.63 din 05 iunie 2026, la 12 iunie curent se convoacă şedinţa extraordinară a Consiliului Raional. Ședinţa Consiliului Raional va avea loc la ora 1400, în sala de ședințe a Consiliului raional Rîșcani, etajul 4. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 03 iunie 2026 de Serviciul Administraţie Publică
Consultarea publică a proiectelor de decizii care vor fi examinate la ședința Consiliului Raional La data de 3 iunie, s-a desfășurat consultarea publică a trei proiecte de decizie, care urmează a fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. La activitate au participat raportorii proiectelor de decizii, șefii de direcții, angajații Aparatului Președintelui și părți interesate. Ședința a fost deschisă de către moderatoarea consultărilor publice, dna Postolachi Rodica, secretara Consiliului Raional, care a adus la cunoștință prevederile generale. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 27 mai 2026 de Direcţia Finanţe
Astăzi, 27 mai 2026 în incinta Consiliului raional Rîșcani, s-a desfășurat o ședință de lucru cu participarea contabililor-șefi din administrațiile publice locale de nivelul I și instituțiile bugetare de nivelul II, organizată de către Direcția Finanțe. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 14 mai 2026 de Secţia Economie
Granturi de până la 150.000 de dolari pentru proiecte de mediu și climă, oferite de Programul de Granturi Mici al Facilității Globale de Mediu pentru organizațiile societății civile interesate să contribuie la soluționarea provocărilor de mediu și climă. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 22 aprilie 2026 de Serviciul Administraţie Publică
Ieri, 21 aprilie 2026, Consiliul Raional Rîșcani s-a întrunit în ședință ordinară, având pe ordinea de zi un număr extins de subiecte ce vizează dezvoltarea economică, administrarea patrimoniului public și îmbunătățirea serviciilor pentru cetățeni. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 14 aprilie 2026 de Serviciul Administraţie Publică
Ședința lărgită a biroului executiv al Centrului Sindical Ramural Teritorial Rîșcani din Domeniul Serviciilor Publice, membru al Federației SINDASP La 09 aprilie curent s-a convocat ședința lărgită a biroului executiv al CSRT Rîșcani. Membrii biroului au abordat mai multe subiecte. Mai întâi au analizat Raportul privind rezultatele financiare ale Centrului Ramural Sindical Teritorial din Rîșcani pentru anul 2025. Constatarea principală a fost efectuată despre mijloacele cheltuite pentru procurarea a 59 de foi de odihnă la tabără pentru copii “Vulturaş” sat. Şaptebani r-nul Rîşcani pentru copiii membrilor de sindicat în sumă totală 35 400,0, o sumă mare care a fost determinată de majorarea prețului - 600 de lei și de achitarea integrală a costului. În continuare s-a decis acordarea unui suport material membrilor de sindicat în sumă de 8 mii lei. La ședință s-au determinat acțiunile principale pentru anul 2026. S-a propus acumularea informațiilor pentru actualizarea datelor despre copiii membrilor de sindicat în vederea gestionării mijloacelor financiare destinate familiilor care au copii. S-a vorbit despre organizarea odihnei copiilor la tabăra „Vulturaș” și anume că, ținându-se cont de prețul și numărul doritorilor, se va decide asupra sumei oferite pentru acoperirea parțială a prețului biletului. Citeşte mai mult...

Rezultate 11 - 20 din 1277
» Toate înregistrările
Sus
Rîșcani în imagini
100 de movile Lacul de acumulare Costesti-Stinca

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2942
Vizitatori ieri: 1064
Vizitatori azi: 1129
Online: 4