Ştiri
Seminar cu genericul ,,Stabilirea modului de elaborare și ținere a Cadastrului Funciar”

Stabilirea modului de elaborare și ținere a Cadastrului Funciar
În conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la conținutul documentației cadastrului funciar aprobat prin Hotarârea Guvernului nr. 940/2023, astăzi, 12 noiembrie, în incinta Consiliului Raional, a avut loc un seminar instructiv, organizat de către Serviciul Relații Funciare și Cadastru, cu privire la stabilirea modului de elaborare și ținere a Cadastrului Funciar al raionului Rîșcani. La acest seminar au participat primari și specialiștii pentru reglementarea regimului proprietății funciare din autoritățile publice locale.
Astfel, conform ordinii de zi, au fost examinate proceduriile de evidență și sistematizare a informației despre terenuri, categoriile de destinație, modurile de folosință a terenurilor, formele de proprietate și domeniul terenurilor fondului funciar.
Scopul seminarului a fost familiarizarea specialiștilor responsabili de documentația cadastrală atât cu noile modificări în legislația funciară, cât și asigurarea cu informaţii necesare despre starea terenului în scopul organizării folosirii raţionale şi protecţiei lui.
Discuțiile au avut loc într-o atmosferă de colaborare și încredere reciprocă, sporind îmbunătățirea calității serviciilor publice pentru beneficiari.
Alte înregistrări
Stimate domnule consilier raional, Nicolae GORDILĂ
primiţi cele mai sincere felicitări cu ocazia zilei de naştere.
Cu prilejul omagierii încă a unui an din viaţa Dumneavoastră, care, la sigur, a fost unul fructuos şi memorabil, Vă dorim şi în continuare dârzenie, insistenţă şi voinţă de a realiza ideile şi proiectele demarate în folosul cetăţenilor şi comunităţii.
Citeşte mai mult...
Stimate domnule consilier raional, Nicolae IARMALIUC, Vă felicităm cordial cu prilejul serbării zilei de naştere.
Stimate omagiat, primiţi cuvinte de felicitare cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere.
Cu ocazia împlinirii frumoasei vârste, am deosebita onoare de a Vă adresez cele mai cordiale felicitări şi sincerele mele urări de fericire, precum şi mult succes în activitatea Dumneavoastră susţinută pentru afirmarea raionului.
Citeşte mai mult...
A devenit deja o tradiție frumoasă ca Consiliul Raional Rîșcani, Secția Economie, să evidențieze și să pună în valoare istoriile de succes și rezultatele remarcabile ale antreprenorilor din raionul Rîșcani. Anul acesta nu a fost o excepție, astfel, la data de 18 decembrie, a fost organizat Forumul raional al Antreprenorilor, desfășurat în scopul susţinerii întreprinderilor mici şi mijlocii, sporirii competitivităţii mărfurilor şi serviciilor, stimulării exportului, atragerii investiţiilor autohtone şi străine, precum şi pentru încurajarea antreprenorilor din raion.
Citeşte mai mult...
Astăzi, 19 decembrie, a fost convocată ședința Consiliului Administrativ al Instituțiilor Medico-Sanitare Publice, Centre de Sănatate din raion și ÎM ,,Centrul Stomatologic Rîșcani”. Ședința a demarat cu cuvântul de salut al președintelui raionului dl Vladimir Mizdrenco. Prezenți la ședință au fost toți șefii Centrelor de Sănătate, fondator al cărora este Consiliul raional.
Citeşte mai mult...
Sărbătoarea Sfântul Ierarh Nicolae ,,de iarnă”, cum i se mai spune și în popor, care se sărbătorește pe 19 decembrie, este și Hramul localității Văratic.
Citeşte mai mult...
Stimați angajați ai Poliției,
Cu ocazia sărbătorii profesionale - Ziua Poliției - transmit tuturor felicitări, urări de sănătate și succes în misiunea pe care o îndepliniți zi de zi.
Citeşte mai mult...
La 18 decembrie 2024, de ziua Poliției Naționale a Republicii Moldova care marchează 34 de ani de la formare, Inspectoratul de Poliție Rîșcani a organizat o festivitate consacrată oamenilor legii.
Citeşte mai mult...
În conformitate cu dispoziția Președintelui raionului nr.153 din 02 decembrie 2024, astăzi, 13 decembrie, ora 11:00, a avut loc ședința ordinară a Consiliului raional.
Prezenți în sală au fost 27 de consilieri raionali din 33. Ședința a demarat cu onorarea simbolicii de stat a Republicii Moldova. Secretara Consiliului raional, dna Rodica Postolachi, a adus la cunoștință despre motivul absenței celor 6 consilieri.
Citeşte mai mult...
La data de 06 decembrie, în sala de ședință a Consiliului Raional Rîșcani, la inițiativa Direcției Finanțe Rîșcani, a fost organizată o ședință de lucru cu contabili șefi din APL de nivelul întâi și instituțiile bugetare de nivelul al doilea.
Citeşte mai mult...
Astăzi, 06 decembrie 2024, a avut loc Ședința pentru Situații Excepționale în cadrul căreia s-a luat act de Raportul de încercări cu nr.10332 din 05.12.2024 a Planului de măsuri pentru combaterea și prevenirea răspândirii pestei porcine africane în raionul Rîșcani
Citeşte mai mult...
Rezultate 31 - 40 din 1106
Sus
