Ştiri
Cea de-a 60-a aniversare a Școlii de Arte Rîșcani
Publicat: Joi, 23 mai 2024 de Serviciul Administraţie Publică

   Astăzi, 23 mai, Școala de Arte Rîșcani, celebrează  cea de-a 60- a aniversare de la fondare.

  La eveniment a fost prezent ca invitat de onoare Domnul Vladimir MIZDRENCO, președintele raionului, vicepreședinta raionului dna Mariana Turea, de asemenea domnul primar al orașului Victor Bogatico, șefa secției cultură dna Ulea Calistru, șefa interimară a  direcției Învățămînt Tineret și Sport doamna Marina Rebeja, preoții bisericii ”Adormirea Maicii Domnului”, Feodor și Arsenie Bazatin și alți invitați care au venit astăzi să felicite doamna directoare a școlii Daniela Sajin și întreg colectivul pedagogic, care contribuie zi de zi la dezvoltarea talentului muzical.

 Președintele raionului a venit cu un mesaj de felicitare, în care a menționat că pentru raionul Rîșcani școala de arte este un simbol, un adevărat promotor  de talente, cu care ne mândrim enorm. De asemenea, a mulțumit colectivului referitor la lucrările de renovare și modernizare a școlii  care s-au efectuat într-un timp foarte restrîns, și a urat succes pe viitor tinerei generații, multă răbdare pedagogilor în munca grea depusă. 

Alte înregistrări
Publicat: Vineri, 27 septembrie 2024 de Secţia Economie
Astăzi, 27 septembrie, în incinta Consiliul Raional Rîșcani, au fost organizate consultări publice privind subproiectul ”Extinderea și îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în clusterul Prut, raionul Rîșcani”. Obiectivul general al prezentului proiect de consultanță este de a sprijini Unitatea de Implementare a Proiectului, Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală din subordinea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) în elaborarea: Raportului Evaluării Impactului de Mediului și Social (EIMS) Planului de Management de Mediu și Social (PMMS) pentru sub-proiectul ”Extinderea și îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în clusterul Prut, raionul Rîșcani”. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 26 septembrie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Cu ocazia Zilei Internaționale a oamenilor în etate, Casa Națională de Asigurări Sociale adresează cele mai calde urări tuturor beneficiarilor cu vârsta de aur. Sunteți piatra de temelie a societății noastre, iar înțelepciunea și experiența Dumneavoastră ne inspiră zi de zi. Vă mulțumim pentru tot ce ați realizat și pentru contribuția neprețuită la creșterea și dezvoltarea generațiilor viitoare. Casa Națională de Asigurări Sociale este alături de toți beneficiarii săi, oferindu-le sprijin și contribuind la o viață plină de respect și siguranță. În această zi specială, vă dorim sănătate, liniște sufletească și multe momente frumoase alături de cei dragi! Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 21 septembrie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 21 septembrie, biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria. Sărbătoarea ortodoxă Nașterea Sfintei Fecioare Maria – Maica Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos este una dintre cele 12 sărbători împărătești de peste an din calendarul bisericesc creștin-ortodox, marcând începutul noului an bisericesc. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 18 septembrie 2024 de Secţia Economie
Evenimentul expozițional este organizat de Secția Economie a Consiliului Raional, primăria orașului în parteneriat cu filiala Bălți a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Ediția curentă este completată cu un program de afaceri, care include degustări de produse, acții, dialoguri bilaterale și propune vizitatorilor în perioada 18, 29 și 20 septembrie curent, un asortiment bogat de mărfuri industriale și produse agricole, de panificație și patiserie de înaltă calitate, pentru orice gust și la prețuri accesibile. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 17 septembrie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Ședința de prezentare a proiectului ”Reabilitarea infrastructurii hidrotehnice pentru reducerea vulnerabilității la fenomenele extreme, provocate de climă în Republica Moldova” Astăzi, 17 septembrie, în sala de ședințe a Consiliului Raional a avut loc ședința de prezentare a proiectului ,,Reabilitarea infrastructurii hidrotehnice pentru reducerea vulnerabilității la fenomenele extreme, provocate de climă în Republica Moldova”,organizată de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova) cu sprijinul financiar acordat de Agenția pentru Dezvoltare a Austriei și care urmează a fi implementat în perioada septembrie 2024-noiembrie 2027. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 13 septembrie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Președintele raionului Rîșcani, dnul Vladimir MIZDRENCO, Consiliul Raional Rîșcani, Aparatul Președintelui raionului sunt profund îndurerați din cauza trecerii în veșnicie a Domnului Ion BUJAC, fost consilier raional. Exprimăm cele mai profunde condoleanțe și transmitem compasiune familiei îndoliate, precum și tuturor colegilor și prietenilor care l-au cunoscut. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 10 septembrie 2024 de Secţia Economie
Astăzi, 10 septembrie, în incinta Consiliului Raional Rîșcani a fost convocată ședința de lucru ,,Cu privire la implementarea Proiectului ,,Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”. Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală a comunicat că au fost finalizate procedurile de contractare a companiilor pentru actualizarea documentației tehnice (SRL ,,Fluxproiect”) și a companiilor care vor realiza evaluarea impactului de Mediu și Social, a Planul de Management de Mediu și Social ( SRL ,,Tehno Consulting Design”). Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 09 septembrie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
În urma promovării cu succes a perioadei de probă, stabilită pentru funcționara publică debutantă, doamna Albot Irina, specialistă principală Serviciul Administrație Publică, astăzi, 9 septembrie, a fost depus jurământul de credință, în fața simbolurilor de stat, în prezența Președintelui raionului și a colegilor, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 09 septembrie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Stimate Doamnă consilieră raională, Tatiana ALBOT Vă adresăm sincere urări de bunăstare, fericire, noroc, precum şi mult succes în activitatea Dumneavoastră. Să aveți în preajmă doar persoane dragi sufletului și prieteni adevărați. Bunul Dumnezeu să vă ocrotească casa, să vă călăuzească viața și inima, să vă ghideze spre noi realizări și oportunități. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 05 septembrie 2024 de Serviciul Administraţie Publică
Fenomenele vizate: Instabilitate atmosferică (Cod Galben) Citeşte mai mult...

Rezultate 61 - 70 din 1094
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
100 de movile

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2235
Vizitatori ieri: 487
Vizitatori azi: 422
Online: 2