Ştiri
Săptămâna de luptă împotriva traficului de fiinţe umane
Publicat: Joi, 20 octombrie 2022 de Serviciul Administraţie Publică

Traficul de ființe umane este un fenomen complex, abordat din perspectiva criminalității organizate transnaționale, dar și o încălcare gravă a drepturilor omului, care în continuare afectează statele din întreaga lume, inclusiv Republica Moldova.

Republica Moldova rămâne a fi o țară de origine, iar forma predominantă de exploatare a victimelor TFU o constituie exploatare prin muncă.

Deja al 11-lea an consecutiv este desfășurată Campania națională ,,Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane”, organizată în contextul Zilei Europene de luptă împotriva traficului de ființe umane.

În acest contextul în perioada 17-23 octombrie curent, au fost organizate diverse activităţi tematice privind promovarea activă a politicilor de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane.

Astăzi, 20 octombrie, vicepreședintele raionului, domnul Igor STOIAN în colaborare cu Direcţia Asistență Socială și Protecția Familiei din cadrul Consiliului Raional Rîșcani, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Rîșcani, angajații Inspectoratului Național de Probațiune Rîșcani și tinerii din cadrul Centrului de Tineret au organizat şi desfăşurat un flashmob cu genericul „Traficul de fiinţe umane – fenomen actual al societăţii, provocări şi tendinţe”. Activitatea a avut drept scop sporirea gradului de informare privind riscurile şi consecinţele traficului de fiinţe umane, precum şi identificarea mecanismelor de luptă împotriva acestuia.

În cadrul acestui eveniment au fost repartizate pliante cu informaţii referitoare la necesitatea prevenirii şi contracarării traficului de fiinţe umane fiind abordate cele mai eficiente metode şi soluţii de prevenire a acestui fenomen.

Alte înregistrări
Publicat: Marţi, 01 noiembrie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 01.11.2022, în incinta sălii de ședințe a Consiliului Raional a avut loc seminar cu tematica ,,Aspecte teoretice și practice de asigurare a dezvoltării durabile în Republica Moldova,, Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 01 noiembrie 2022 de Secţia Economie
În scopul susținerii întreprinderilor mici și mijlocii, sporirii competitivității mărfurilor și serviciilor, stimulării exportului, atragerii învestițiilor autohtone și străine, precum și pentru încurajarea antreprenorilor, astăzi, 01 noiembrie s-a întrunit comisia pentru confirmarea titlului ,, Cel mai bun antreprenor din sectorul ÎMM-2021”. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 31 octombrie 2022 de Secţia Cultură
Secţia Raională Cultură Rîşcani şi Biblioteca Publică Orăşenească Rîşcani, ca Centru Biblioteconomic Teritorial au iniţiat Proiectul Instituţional ,,Memori@ Locală" care se va desfăşura pe perioada anului 2022 şi va continua şi în anul 2023 în toate bibliotecile publice teritoriale din raionul Rîşcani. Scopul proiectului - colectarea şi conservarea patrimoniului cultural-istoric local pentru generaţiile viitoare, precum şi facilitarea accesului la informațiile, resursele deţinute de bibliotecă. Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 29 octombrie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
În acest an, trecerea la ora de iarnă se face între 29 și 30 octombrie, când ceasurile se vor da cu o oră înapoi, ora 04:00 devenind ora 03:00. Scopul este de a beneficia cât mai mult de lumina naturală a soarelui şi de a reduce folosirea luminii artificiale Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 27 octombrie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Cu ocazia sărbătorii Hramul satului, adresez din suflet cele mai alese urări de bine şi noroc pentru locuitorii acestor localităţi. Hramul localităţii este cel mai bun prilej de a consolida convingerea că prin comuniune şi comunicare, prin participarea fiecăruia la dezvoltarea localităţii, puteți transforma localitatea într-un sat mai curat, mai luminat, mai înverzit. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 26 octombrie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
La 25 octombrie curent în incinta Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a avut loc o intâlnire a Mitropolitului Vladimir cu Președintele raionului Rîșcani dnul Vasile Secrieru, la care a participat și protopopul raionului Prot. Teodor Domnița. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 26 octombrie 2022 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Astăzi, 26 octombrie în teritoriul primăriei Mihăileni a avut loc instruire teoretico/practică “Reabilitarea ecologică a terenurilor prin înființarea perdelelor/plantațiilor forestiere de protecție și reabilitarea învelișurilor de ierburi” . Instruirea a fost organizată de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP-IFAD), Federația Agricultorilor din Moldova “FARM” cu susținerea Secției Agricultură și Alimentație Rîșcani. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 24 octombrie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Conform prevederilor legale, astăzi, 24 octombrie, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată Consultarea publică a studiului de fezabilitate preliminar pentru realizarea obiectivului de investiții ,,Tabăra de sport”, la data de 24 octombrie 2022. Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 22 octombrie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Tradiţional, în fiecare an în ţara noastră se organizează ample activităţi de salubrizare, amenajare și aducere în bunăstare a localităţilor. În acest context, astăzi, 22 octombrie, președintele raionului, dnul Vasile Secrieru împreună cu vicepreședintele raionului domnul Igor Stoian, angajații din Aparatul președintelui, reprezentanții Secţiei Situaţii Excepţionale a raionului Rîşcani și cei de la Inspecția pentru Protecția Mediului Rîșcani au participat la manifestarea consacrată Zilei Naţionale de Înverzire a Plaiului. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 20 octombrie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Conform prevederilor legale, astăzi, 20 octombrie, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică pentru 2 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. Primul proiect de decizie pus în discuție a fost ,, Cu privire la casarea mijloacelor fixe, proprietate publică a Consiliului raional, aflate în administrarea gimnaziului Malinovscoe”. Citeşte mai mult...

Rezultate 701 - 710 din 1282
» Toate înregistrările
Sus
Rîșcani în imagini

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 3466
Vizitatori ieri: 1292
Vizitatori azi: 1653
Online: 13