Ştiri
30 de ani de la declanșarea conflictului transnistrean

Astăzi, 2 martie, se împlinesc 30 de ani de la declanșarea conflictului armat de pe Nistru - acțiuni de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova.
La război au participat 28 de mii de combatanți, militari și rezerviști ai Armatei Naționale, angajați ai MAI și SIS, sute de voluntari și civili. Tot aici și-au pierdut viața circa patru sute de cetățeni, iar aproximativ 1200 au fost răniți și traumatizați. Acest conflict s-a soldat și cu persoane dispărute, inclusiv din rândul populației civile.
Anul 2022 a fost declarant Anul recunoștinței față de veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței
Republicii Moldova, astfel în această zi,la inițiativa președintelui raionului, domnul Vasile SECRIERU au fost depuse florile recunoștinței la Monumentul Eroilor căzuţi în evenimentele tragice din Afganistan, Cernobîl şi Transnistria.
Mesajul Președintelui raionului cu prilejul comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Republicii Moldova în conflictul armat de la Nistru
Stimați veterani ai conflictului armat de la Nistru!
La 2 martie este marcată ziua de comemorare a celor căzuţi în conflictul armat de pe Nistru pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova şi a victimelor acestui conflict. În această zi ne amintim de o perioadă grea din istoria statului nostru.
Ziua de 2 martie rămâne în memoria noastră drept o apreciere glorioasă adusă eroilor căzuți în Războiul de pe Nistru, un conflict ce nu ar fi trebuit să fie dezlănțuit în acea perioadă de tranziție a țării noastre la democrație, un război care reprezintă un capitol tragic din istoria poporului nostru, aducând multă suferință, pagube materiale și jertfe umane.
De Ziua Memoriei, care este o zi importantă pentru eroii ce au luptat cu curaj și dăruire de sine în conflictul armat din primăvara-vara anului 1992, Vă amintiţi cu durere de clipele groaznice trăite pe câmpul de luptă. Datorită vitejiei demonstrate de Dumneavoastră poporul nostru se bucură de liniște și pace.
Deşi au trecut 28 de ani de când operaţiile militare au luat sfârşit, dar în peste 300 de familii din întreaga țară, mai sunt așteptați soții, fiii și rudele care s-au pierdut fără veste în sângerosul conflict. Memoria acelei perioade dramatice rămâne nu doar în pagini de istorie, ci şi în soarta multor familii, în sufletele celor care au trecut prin suferinţele acelor timpuri.
Îmi exprim respectul și recunoștința în fața memoriei eroilor căzuți pe câmpurile de luptă și aduc un sincer omagiu veteranilor din raionul nostru.
Stimați concetățeni!
Este de datoria noastră să păstrăm veșnic viu eroismul celor 4 tineri din raionul Rîșcani care au fost răpuși în timpul conflictului armat de pe Nistru. Să pomenim numele lor, căci au luptat cu jertfire de sine: Sergiu Ostaf din satul Corlăteni, distins post-mortem cu ordinul „Ștefan cel Mare”, Robertino Codiță, din s. Zăicani, decorat post-mortem cu ordinul „Ștefan cel Mare”, Gheorghe Coțuc din s. Cucuieții Vechi, decorat post-mortem cu ordinul „Ștefan cel Mare” și Mihail Gurduială, din s. Braniște.
Să ținem aprinsă lumina recunoștinței pentru polițiștii, militarii și voluntarii care și-au făcut datoria față de Patrie în acele vremuri de grea cumpănă.
Stimați combatanți şi poliţişti !
Datorită curajului și patriotismului de care ați dat dovadă acum 28 de ani, astăzi trăim în pace. În numele Consiliului raional și al meu personal, Vă doresc multă sănătate, prosperitate, familiile să vă fie fericite și să ne bucurăm cu toţii de faptul că la afirmarea statalităţii Republicii Moldova aţi contribuit nemijlocit Dumneavoastră, apărând cu preţul vieţii – Integritatea, Suveranitatea şi Independenţa Patriei noastre – Republica Moldova.
Alte înregistrări
Președintele raionului Rîșcani, dl Vasile Secrieru a invitat spre discuție la 11 aprilie mai mulți lucrători din domeniul culturii pentru a stabili lista scriitorilor clasici și băștinași care se vor regăsi pe Aleea Scriitorilor clasici și autohtoni.
Citeşte mai mult...
Astăzi, 11 aprilie, președintele raionului domnul Vasile SECRIERU, a realizat o vizită de lucru la IMSP ,,Centrul de Sănătate Rîșcani” pentru a examina lucrările de reparație capitală și renovare a cabinetului de fizioproceduri. Toate aceste lucrări au fost realizate cu suportul financiar din partea Consiliului raional Rîșcani.
Citeşte mai mult...
Astăzi 11 aprilie, fondatoarea complexului PHOENIX, doamna Victoria Dunford împreună cu primarul East Cowes, localitatea în care s-a înființat MAD-Aid, și consilier Isle of Wight, domnul Karl Love, a realizat o vizită domnului Vasile Secrieru, Președinte al raionului Rîșcani cu scopul de a face schimb de experiență și de a discuta diverse aspect privind ajtoarele pentru refugiații din Ucraina.
Citeşte mai mult...
Astăzi, 11 aprilie a avut loc seminar de informare a producătorilor agricoli cu privire la finanțarea din fonduri nerambursabile acordate prin FNDAMR și Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului intreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
Citeşte mai mult...
Întrucât sănătatea omului este prioritară activitatea instituțiilor medico sanitare publice și condițiile de muncă a angajaților din sistemul medical sunt mereu în vizorul autorităților publice. Astfel, astăzi 8 aprilie, la inițiativa președintelui raionului Rîșcani domnul Vasile SECRIERU, în sala de ședințe a Consiliului Raional a avut loc Consiliul Administrativ al instituţiilor medico-sanitare publice, centre de sănătate din raion, Spitalul raional Rîşcani şi al ÎM „Centrul Stomatologic Rîşcani”
Citeşte mai mult...
În fiecare an pe 8 aprilie este marcată Ziua Internațională a Romilor, ca urmare a deciziei primului Congres Mondial al Romilor desfășurat la Londra pe 8 aprilie 1971. Ca urmare a acestui eveniment, romii au fost recunoscuți ca o națiune non-teritorială.
Potrivit datelor Parlamentului European, romii reprezintă cea mai mare minoritate etnică din Europa, numărul lor fiind estimat la circa 16 milioane de persoane.
Citeşte mai mult...
Războiul din Ucraina este o tragedie umană teribilă care ne afectează pe fiecare. Moldova este țara cu cel mai mare număr pe cap de locuitor de refugiați, care au evadat din zona de conflict. Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) este în prima linie concentrând eforturile de asistență pentru a ajuta refugiații și familiile moldovenești care îi găzduiesc.
Astăzi 06 aprilie în incinta Consiliului raional Rîșcani a avut loc o ședință de lucru în cadrul căreia s-a discutat aspectele privind ajutorul financiar pentru refugiați și pentru familiile care îi găzduiesc.
Citeşte mai mult...
Președinta Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, a semnat astăzi decretul prin care ziua de 4 aprilie 2022, este declarată zi de doliu national întru comemorarea tuturor victimelor războiului declanșat de Federalia Rusă împotriva Ucrainei, pe 24 februarie 2022, și în semn de profundă compasiune și solidaritate față de poporul ucrainean,
Citeşte mai mult...
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, sub egida Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), continuă să ofere autorităților publice locale de nivelul I (APL I) din nordul țării suport în contextul organizării Concursului de propuneri de proiecte pentru dezvoltare locală, desfășurat în cadrul Programului național de dezvoltare locală „Satul European”.
Astăzi la data de 1 aprilie în incinta Școlii de Arte Rîșcani a avut loc sesiunea de instruire în cadrul concursului de proiecte de Dezvoltare Locală cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală la care a participat mun. Bălți și raioanele Glodeni, Fălești, Sîngerei.
Citeşte mai mult...
Cu spirit de inițiativă, energici, plini de entuziasm, de vise, de speranțe, de optimism sunt și tinerii din Centrul de Tineret Rîșcani care cu susținerea Consiliului raional, în curând, își vor relua activitatea într-un oficiu modern, care va genera o ambianță și un spirit de echipă pentru realizarea noilor proiecte.
Pentru a susține tinerii să se dezvolte și să devină cetățeni implicați în comunitatea lor, președintele raionului Rîșcani, domnul Vasile Secrieru a realizat o vizită de lucru la noul Centru de Tineret care se află în clădirea administrativă RAPO
Citeşte mai mult...
Rezultate 821 - 830 din 1279
Sus
