Ştiri
Prima ședință a consiliului raional din anul 2022
Publicat: Vineri, 18 februarie 2022 de Serviciul Administraţie Publică

Astăzi, 18 februarie, în conformitate cu dispoziția Președintelui raionului nr.9 a avut loc  ședința ordinară a Consiliului Raional, care s-a desfășurat în sala de festivități a Școlii de Arte Rîșcani.

Ședința a  fost prezidată de consilierul raional, domnul Valentin HAPCO.

În cadrul ședinței au fost puse în discuție 14 proiecte de decizie.

Lucrările ședinței au decurs prin aprobarea unor decizii fără examinare detaliată, întrucât au fost discutate și s-a ajuns la consens în comisiile consultative care s-au organziat în ajun.

Cel mai important subiect a fost raportul anual privind executarea bugetului raional, 2021,raportor domnul Vasile SECRIERU, preşedinte al raionului Rîşcani, elaborarea căruia a fost condiţionată de prevederile legale şi necesitatea  raportării rezultatelor executării bugetului raional pentru anul 2021.

Referitor la alte chestiuni incluse în ordinea de zi a ședinței, menţionăm faptul că au fost alocate mijloace financiare pentru activitatea eficientă și necesitățile stringente ale Instituțiilor Medico- Sanitare Publice, a instituțiilor publice din raion și la propunerea doamnei Zinaida CEBANAȘ președintele comisiei consultative de specialitate pentru activități econimico-financiare și comerț, au fost alocate  câte 500 de lei pentru toți veteranii care au luptat în războiul de pe Nistru. Au mai fost discutate şi proiecte de decizie privind acceptarea participării în calitate de partener în cadrul proiectului ,,Basarabia salută Bucovina”, acceptarea schimbării destinației unei construcții, inițierea lucrărilor de formare prin separare a unor bunuri ș.a.

Discuții aprinse au stârnit proiectele de decizie Cu privire la Notificările Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat nr. 1304/OT1 – 54 și nr. 1304/OT1 – 55  din 17 ianuarie 2022, raportor domnul Grigore Goncearuc, consilier raional, ,,Cu privire la desemnarea reprezentantului Consiliului raional în instanțele de judecată”, raportor domnul Grigore Goncearuc, consilier raional și ,,Cu privire la împuternicirea unui specialist din cadrul Aparatului Președintelui să îndeplinească atribuțiile Secretarului Consiliului Raional.

Toate deciziile adoptate vor fi publicate în Registrul de Stat al Actelor Locale

 

Alte înregistrări
Publicat: Duminică, 28 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
De acum a devenit o tradiție ca cei mai buni dintre cei buni copii și tineri dotați în domeniile intelectual, sportiv, artistic şi tehnico-aplicativ să fie apreciați și premiați. La 27 august curent 4 echipe și 15 copii și tineri dotaţi, care au demonstrat un potenţial special (la sport, muzică, coregrafie, alte arte) sau intelectual deosebit (la disciplinele de studiu general), cu performanţe certificate la nivel zonal, republican în anul de studii 2021-2022 au fost premiați în cadrul manifestării consacrate Zilei Independenței. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 24 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Operațiunea Iași-Chișinău este cunoscută ca una dintre cele mai mari și mai crâncene din anii celui de-al Doilea Război Mondial. A devenit deja o tradiție ca la data de 24 august în comuna Malinovscoe, să fie organizatăceremonia de depuneri de flori în memoria celor peste 60 de mii de soldați care au căzut în luptele de eliberare a Moldovei. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 23 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Biroul Asociației teritoriale SINDASP din Rîșcani, în ajunul anului școlar, a decis să vină în susținerea membrilor de sindicat care au copii de vârstă școlară. Astfel în sumă de peste 32 de mii de lei au fost achiziționate și repartizate 288 de seturi de caiete și rechizite școlare pentru diferite vârste Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 20 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
În perioada 19-21 august 2022, în municipiul Suceava este organizat un eveniment de susținere a tradițiilor și obiceiurilor din Republica Moldova, intitulat ,,Basarabia salută Bucovina”. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean (CJ) Suceava în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, Primăria Municipiului Chișinău, Primăria Orașului Cricova, Consiliul Raional Soroca, Consiliul Raional Sîngerei, Consiliul Raional Rîșcani, Consiliul Raional Ștefan Vodă, Muzeul Național al Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 19 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Conform prevederilor legale, astăzi 19 august, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică pentru 2 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 18 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR) a vizitat astăzi, 18 august, orașul Rîșcani. Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați (UNHCR), de asemenea, cunoscut sub numele de Agenția ONU pentru Refugiați, este o agenție Națiunilor Unite mandatată să protejeze și să ofere ajutor refugiaților, la cererea unui guvern sau a ONU în sine și ajută la repatrierea lor voluntară în țările de origine, integrarea lor în țările în care se află sau reinstalarea într-o țară terță. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 17 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 17 august, a avut loc ședința Comisiei raionale cu privire la serviciul social “Suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate” care a fost prezidată de domnul Vasile Secrieru, președinte al raionului Rîșcani. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 15 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Cu ocazia sărbătorii profesionale – Zilei financiarului, adresez cele mai sincere felicitări de bine și sănătate tuturor finansiștilor din raion. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 11 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
În scopul asigurării instituțiilor medicale din raion cu specialiști calificați, de a competa efectivul de personal, ce va permite asigurarea reală a acordării asistenței medicale populației din teritoriul administrat și stabilirii tinerilor specialiști în instituțiile medicale din raionul Rîșcani, astăzi, 11 august, conform prevederilor legale, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică a proiectului de decizie ,,Cu privire la aprobarea Programului raional de asigurare cu cadre medicale a instituțiilor Medico-Sanitare Publice din teritoriul administrat pentru anii 2022-2026”, raportor dna Daniela Ciumac, vicepreședintă a raionului. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 08 august 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Președintele raionului Rîșcani, dnul Vasile SECRIERU, Consiliul Raional Rîșcani, Aparatul Președintelui raionului sunt profund îndurerați din cauza trecerii în veșnicie a domnului Climentii Gudumac, care a fost președintele Comitetului Executiv Raional în anii 1988-1990. Citeşte mai mult...

Rezultate 731 - 740 din 1264
» Toate înregistrările
Sus
Rîșcani în imagini
Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale” Lacul de acumulare Costesti-Stinca

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2108
Vizitatori ieri: 1026
Vizitatori azi: 295
Online: 8