Ştiri
Consultări publice
Publicat: Joi, 15 iulie 2021 de Serviciul Administraţie Publică

Conform prevederilor legale, a fost organizată consultarea publică  pentru 10 proiecte de decizie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional.

Au fost analizate următoarele proiecte elaborate și propuse pentru asigurarea transparenței procesului decizional:

1.Cu privire la casarea mijloacelor fixe ale IMSP Centrul de sănătate Rîșcani, raportor dna Gabriela Sandu, şef IMSP Centrul de sănătate Rîșcani;

Dna R.Postolachi, secretar al Consiliului Raional Rîşcani a propus ca să fie modificată denumiria proiectului de decizie în  ,,Cu privire la dezasamblarea mijloacelor fixe ale IMSP Centrul de Sănătate Rîşcani”

2. Cu privire la alocarea mijloacelor financiare, raportor dna Aculina Tăbîrţă, şef Direcţie Finanţe.

Dna R.Postolachi, secretar al Consiliului Raional Rîşcani a propus ca să fie verificate corectitudinea îndeplinirii devizelor de cheltuieli, contabilitatea Aparatului Preşedintelui raionului să pregătească un demers către Consiliul Raional iar toate materialele ce se referă la acordarea ajutorului material să fie pregătite până la şedinţa Consiliului Raional.

3.Cu privire modificarea unor decizii cu privire la alocarea mijloacelor financiare, raportor dna Aculina Tăbîrţă, şef Direcţie Finanţe

Dna R.Postolachi, secretar al Consiliului Raional Rîşcani a propus ca SCGCD să întocmească o notă informativă care va conţine cauza neîndeplinirii lucrărilor de reparaţie la Casa de Cultură din s. Pociumbăuţi

4.Cu privire la modificarea bugetului  raional pentru anul  2021, raportor dna Aculina Tăbîrţă, şef Direcţie Finanţe.

Dnul V.Botnari, şef Centrul de Tineret Rîşcani a propus  modificarea contul venitului K6-337110 – 650 lei  în K6-339110 din punctului 2 din proiectul de decizie.

5. Cu privire la modificarea deciziei  Consiliului raional nr.03/04 din 14  mai 2021 „Cu privire la modificarea deciziei Consiliului raional nr.06/02 din 10.12.2020 cu privire la aprobarea bugetului raional în lectura a doua pentru anul 2021”, raportor dna Aculina Tăbîrţă, şef Direcţie Finanţe.

Dna R.Postolachi, secretar al Consiliului Raional Rîşcani a propus modificarea denumirii proiecului de decizie în ,, Cu privire la modificarea anexei 1 Programul lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a drumurilor publice pentru anul 2021 din decizia  Consiliului raional nr.03/04 din 14  mai 2021”, corectarea  notei informative şi realizarea unui demers către Consiliul Raional  în care să fie stipulat suma totală a reparaţiilor drumurilor cu anexarea tuturor devizelor de cheltuieli pentru definitivarea proiectului de decizie.

6.„Cu privire la modificarea deciziei Consiliului raional nr.06/02 din 10.12.2020 cu privire la aprobarea bugetului raional în lectura a doua pentru anul 2021”, raportor dna Aculina Tăbîrţă, şef Direcţie Finanţe, pentru care propuneri de a modifica sau adăuga ceva nu au fost.

7.Cu privire la acceptarea unui bun imobil, raportor: Garașciuc Valentina, șef, Serviciul Relații Funciare și Cadastru.

Dna R.Postolachi, secretar al Consiliului Raional Rîşcani a propus verificarea detaliată a  bazei legale şi includerea în proiectul de decizie a numărului cadastral a clădirii

8.Cu privire la modificarea statului de personal, raportor dna Alina Efrim, specialist principal, Serviciul resurse umane.

Dna R.Postolachi, secretar al Consiliului Raional Rîşcani a propus să fie incluse în baza legală, concret actele normative şi legislative care reglementează proiectul de decizie, să fie reformulate punctele 2,3 şi 5 din proiectul de decizie.

9. Cu privire la funcția de administrator al  ÎM „Agrotrade”, raportor dna Alina Efrim, specialist principal, Serviciul resurse umane, care a propus de a  desemna pe dnul I.Culic, vicepreşedinte al raionuilui, persoană responsabilă de executare a deciziei.

Dna R.Postolachi, secretar al Consiliului Raional Rîşcani a propus determinarea termenului de executare a deciziei care va fi 27.08.2021

10.Cu privire la desemnarea reprezentantului Consiliului raional Rîșcani în instanţele de judecată, raportor dna Tatiana Verbnaia , specialist principal, Serviciul juridic

Dna R.Postolachi, secretar al Consiliului Raional Rîşcani a propus de a introduce un punct în decizie prin care se abrogă decizia 07/01 din 29.11.2019 ,,Cu privire la desemnarea reprezentantului Consiliului Raional Rîşcani în instanţşele de judecată”

Alte propuneri de a modifica sau a completa nu au fost.

Alte înregistrări
Publicat: Joi, 20 ianuarie 2022 de Serviciul Administraţie Publică
Ziua Națională a Culturii devine o zi cu valențe deosebite, devine un reper de bază în determinarea rolului Culturii în contextul identității noastre naționale, devine un îndemn la recuperarea simbolică a legăturii cu tradiția, dar și un prilej pentru acțiuni care să ducă la consolidarea culturală și spirituală, la promovarea valorilor care vor continua să ne definească în contextul globalizării. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 13 ianuarie 2022 de Secţia Economie
La Piața regională angro din raionul Râșcani a fost finalizată construcția unei platforme de încărcare și descărcare, cu o suprafață de 3.680 mp. Costul lucrărilor de construcție a platformei de încărcare și descărcare la Piața regională angro din Râșcani constituie 2,33 mln lei (etapa I, lot II). Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 12 ianuarie 2022 de Secția Agricultură şi Alimentaţie
Astăzi, 12 ianuarie a fost organizat un seminar de instruire de către Secția Agricultură și Alimentație din cadrul Consiliului raional Rîșcani, cu tematica: "Particularităţile tăierii de formare și de fructificare în dependență de soiul, vârsta, și forma de producere la pomii fructiferi" care a avut loc în satul Văratic, raionul Riscani. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 31 decembrie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Doar câteva clipe ne mai despart de Noul An 2022, și atmosfera de sărbătoare a cuprins deja întreaga ţară. Sărbătorile de iarnă sunt încărcate de speranţă şi bucurie, ne oferă prilejul de a fi alături de cei dragi, de a ne regăsi puterile pentru a depăşi blocaje şi obstacole, totodată oferindu-ne un nou început. Anul 2021 a fost un an plin de semnificaţii, s-a remarcat pentru raionul nostru prin frumoase realizări la nivel economic şi social. Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 25 decembrie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Sărbătorile de iarnă vin cu cele mai frumoase tradiții - de colindat, de urat, de semănat. Oamenii se deghizează cu măști și umblă pe la rude, vecini, prieteni pentru a le ura un an nou mai bun, cu sănătate și cu belșug în toate. Aceasta este datina străbună, moștenită de secole. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 24 decembrie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 24 decembrie, în conformitate cu dispoziţia Preşedintelui raionului nr.193 din 20 decembrie 2021, a avut loc şedinţa extraordinară a Consiliului Raional, care s-a desfășurat în sala de festivități a Școlii de Arte din or. Rîșcani. Ședința a fost prezidată de consilierul raional, domnul Denis Țurcanu. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 24 decembrie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 24 decembrie 2021 în sala de ședințe a Consiliului raional , etajul 4, a fost organizată activitatea consacrată confirmării titlului ”Cel mai bun antreprenor din sectorul ÎMM - 2020„. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 22 decembrie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi 22 decembrie, la inițiativa Președintelui raionului Rîșcani, dnul Vasile Secrieru, s-au adunat copiii colaboratorilor Consiliului raional, la Pomul de Crăciun, pentru a se întâlni cu Moș Crăciun și Alba ca Zăpada. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 21 decembrie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Stimate omagiat, primiţi cuvinte de felicitare cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere. Cu ocazia împlinirii frumoasei vârste, am deosebita onoare de a vă adresa cele mai cordiale felicitări şi sincerele mele urări de fericire, precum şi mult succes în activitatea dumneavoastră susţinută pentru sprijinul zilnic acordat pacienţilor. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 20 decembrie 2021 de Serviciul Administraţie Publică
Președintele raionului Rîșcani, dnul Vasile SECRIERU, Consiliul Raional Rîșcani, Aparatul Președintelui raionului sunt profund îndurerați din cauza trecerii în veșnicie a colegului - domnul Vladimir Tăbîrță, primar al satului Zăicani. Cu greu acceptăm această realitate, pentru că prea devreme a plecat şi prea multe ar fi făcut în această viață. Citeşte mai mult...

Rezultate 821 - 830 din 1242
» Toate înregistrările
Sus
Rîșcani în imagini

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: consiliul.raional-riscani@apl.gov.md

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2481
Vizitatori ieri: 866
Vizitatori azi: 668
Online: 33