Ştiri
Mesaj de felicitare pentru Valentin HAPCO, consilier raional

Stimate domnule consilier raional, Valentin HAPCO, Vă felicităm cordial cu prilejul serbării zilei de naştere.
Stimate omagiat, primiţi cuvinte de felicitare cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere.
Cu ocazia împlinirii frumoasei vârste, am deosebita onoare de a vă adresa cele mai cordiale felicitări şi sincerele mele urări de fericire, precum şi mult succes în activitatea dumneavoastră susţinută pentru afirmarea raionului.
Reiterând felicitările pentru aniversarea zilei dumneavoastră de naştere, vă adresez tradiţionala urare de “La Mulţi Ani!” şi vă rog să acceptaţi, domnule consilier, asigurarea consideraţiei şi stimei mele deosebite.
Vă transmit urări de sănătate durabilă, de bucurii neţărmurite şi realizări pe potriva aspiraţiilor.
Fie ca atmosfera acestei sărbători să vă împodobească casa, să vă lumineze viaţa, să vă încălzească sufletul, voia bună să vă fie mereu călăuza vieţii.
Modestia, omenia şi bogăţia spirituală de care dispuneţi să vă aducă mari succese în viaţă şi noi realizări în activitatea ce o desfăşuraţi.
Cu cele mai alese gânduri şi urări de fericire,
Vasile SECRIERU,
Președinte al raionului Rîșcani
Alte înregistrări
La 01 februarie 2022 în incinta Consiliului raional Rîșcani a fost convocată ședința Comisiei Situații Exepționale ,,Cu privire la depistarea focarului de Pestă Porcină Africană pe teritoriul raionului Rîșcani și întreprinderea acțiunilor de rigoare în vederea eradicării și prevenirii răspândirii acesteia”
Ședința a fost condusă de către domnul Igor Stoian, vicepreședintele raionului Rîșcani.
Citeşte mai mult...
Președintele raionului Rîșcani, dnul Vasile SECRIERU, Consiliul Raional Rîșcani, Aparatul Președintelui raionului sunt profund îndurerați din cauza trecerii în veșnicie a colegului - domnul Tudor BADRAJAN, care a fost consilier cu mai multe mandate în cadrul Consiliului raional Rîșcani.
Citeşte mai mult...
În scopul promovării ideilor de competiţie şi performanţă, perfecţionării măiestriei pedagogice, promovării schimbului de experienţă între instituţii şi cadre didactice, promovării cadrelor didactice ce asigură un învăţământ de calitate, DÎTS Rîşcani în perioada 18- 27 ianuarie 2022 a organizat concursul raional „Pedagogul Anului - 2022” în regim online.
Citeşte mai mult...
Stimați procurori și angajați ai Procuraturii,
Procuratura reprezintă un pilon fundamental în procesul de consolidare a statului de drept, asigurare a supremației legii și protejării drepturilor și valorilor fundamentale ale cetățenilor. Acesteia îi revine rolul important de a asigura ordinea de drept și de a menține corectitudinea relației dintre stat și cetățean.
Citeşte mai mult...
La 27 ianuarie, în Republica Moldova, este marcată Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, zi în care cinstim amintirea celor șase milioane de oameni exterminați în ghetouri şi lagăre de concentrare de către un regim bazat pe ură interetnică.
Holocaustul și-a lăsat urma sângeroasă și în istoria poporului nostru.
Citeşte mai mult...
Astăzi, în incinta Consiliului raional Rîşcani, la iniţiativa preşedintelui raionului, domnul Vasile SECRIERU, a fost organizat un eveniment festiv consacrat marcării a 90 de ani de viaţă a domnului Veniamin GUDUMAC, vicepreşedinte al organizaţiei veteranilor de război şi muncă din raionul Rîşcani.
Citeşte mai mult...
Conform prevederilor legale, astăzi 21 ianuarie, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Rîşcani, a fost organizată consultarea publică a proiectului de decizie ,,Cu privire la aprobarea raportului anual privind executarea bugetului raional, 2021” la care au participat şefii subdiviziunilor Consiliului raional, conducători ai instituțiilor, fondator al cărora este Consiliul raional şi alte părţi interesate.
Citeşte mai mult...
Astăzi, 21 ianuarie, în incinta Consiliului Raional Rîșcani a avut loc ședința Comisiei Raionale Extraordinare de Sănătate Publică a raionului Rîșcani.
Ședința a fost prezidată de președintele raionului, dnul Vasile SECRIERU.
Conform ordinii de zi, a fost examinat Raportul privind situaţia epidemiologică la COVID-19 și masurile de control, prezentat de domnul Vitalie Frumosu, coordonator ANSP în teritoriul raionului Rîșcani.
Citeşte mai mult...
Ziua Națională a Culturii devine o zi cu valențe deosebite, devine un reper de bază în determinarea rolului Culturii în contextul identității noastre naționale, devine un îndemn la recuperarea simbolică a legăturii cu tradiția, dar și un prilej pentru acțiuni care să ducă la consolidarea culturală și spirituală, la promovarea valorilor care vor continua să ne definească în contextul globalizării.
Citeşte mai mult...
La Piața regională angro din raionul Râșcani a fost finalizată construcția unei platforme de încărcare și descărcare, cu o suprafață de 3.680 mp.
Costul lucrărilor de construcție a platformei de încărcare și descărcare la Piața regională angro din Râșcani constituie 2,33 mln lei (etapa I, lot II).
Citeşte mai mult...
Rezultate 781 - 790 din 1210
Sus
