Ştiri
Felicitare cu ocazia sărbătorii "Ultimul Sunet"
Publicat: Vineri, 29 mai 2020 de Serviciul Administraţie Publică

 

Dragi profesori, această este ziua în care, tradiţional, Vă adresăm, cele mai sincere urări de bine, de sănătate şi de împlinire. Dumneavoastră sunteţi cei cu care, fiecare dintre noi, a început lecţia vieţii.

În spatele fiecărui om bogat sau sărac, celebru sau nu, se află un dascăl. Iar primul dascăl care ne sculptează caracterul şi sufletul este cu siguranță, învăţătorul. Dacă copii sunt buni, e meritul dumneavoastră. Vă mulțumim.

Vă dorim să purtaţi şi în continuare cu cinste şi demnitate onorificul titlu de semănător al Cunoştinţelor, Frumosului şi Binelui!

 

Cu deosebit respect,

Președintele raionului                                  Vasile SECRIERU

Alte înregistrări
Publicat: Joi, 17 septembrie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Astazi, în incinta Consiliului raional Rîșcani, a avut loc ședința Consiliului Administrativ a AMP din raionul Rișcani. La ședință au participat: Preşedintele Consiliului Administrativ -Vasile Secrieru , preşedintele raionului Rîşcani; Vicepreşedintele Consiliului Administrativ- Grigore Cugal, director AT Bălţi; Șefii CS autonome. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 15 septembrie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Stimate domnule consilier raional, Prisacari Sergiu, primiți cele mai sincere felicitări cu ocazia zilei de naștere Ziua Dumneavoastră de naștere, îmi oferă frumoasa ocazie de a Vă adresa sincere și calde felicitări însoțite de urări de prosperitate și sănătate. Vă dorim să aveți parte de împliniri dintre cele mai frumoase, gânduri senine, bucurii nenumărate de la cei dragi. La mulți ani! Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 05 septembrie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez cele mai calde și cordiale felicitări cu ocazia aniversării zilei Dumneavoastră de naștere, urându-Vă multă sănătate, viață lungă și noi succese Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 03 septembrie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Ziua de 3 septembrie este o zi importantă pentru țara noastră. Este Ziua Armatei Naționale a Republicii Moldova– sărbătoare cu o rezonanță specială în conștiința și istoria poporului nostru. Armata Națională este acea instituție, care de 29 de ani și-a definit menirea de a acționa permanent în slujba poporului, învingând duritatea vremurilor în momentele fierbinți ale istoriei naționale, fiind astfel fidelă misiunilor încredințate de a apăra independența, suveranitatea și integritatea teritorială. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 03 septembrie 2020 de Secţia Economie
Astăzi a avut loc a doua ședință a grupului de lucru pentru elaborarea Strategiei raionului pentru perioada 2021-2025. În cadrul ședinței au participat membrii grupului de lucru care au elaborat în comun planul de acțiuni pentru elaborarea Strategiei raionului, unde s-au axat pe 4 direcții strategice incluse în Strategie: Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 02 septembrie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
În aceste zile, când împreună cu cei dragi și apropiați sărbătoriți o frumoasă aniversare din ziua nașterii, primiți în dar calde urări de sănătate, noroc și fericire. Să vă bucurați din plin de frumoasele realizări pe care le-ați obținut. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 01 septembrie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Dragi elevi, părinți şi stimaţi profesori! Ziua de Unu septembrie ne readuce, în fiecare an, ca pe o familie, în spaţiul şcolii. Oriunde s-ar afla, orice şcoală este un centru în care se adună energii, speranţe, visuri, se formează cu migală, pricepere, mintea şi sufletul celor care constituie cea mai mare avuţie a unui neam. De aceea şcolile au o destinaţie comună, se particularizează prin ceea ce se întâmplă în spaţiul lor, prin modul unic în care interacţionează elevii, profesorii, părinţii şi comunitatea. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 27 august 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Stimați Rîșcăneni, Cu prilejul uneia dintre cele mai importante sărbători pentru poporul Republicii Moldova- Ziua Independenței, am plăcuta ocazie, ca din numele Consiliului raional și al meu ca Președinte al raionului Rîșcani, să Vă adresez cele mai calde urări de sănătate și prosperitate, mult noroc și fericire, succese remarcabile și realizări importante în activitatea cotidiană și în viața personală. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 27 august 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Cu ocazia împlinirii a 29 de ani de la proclamarea Republicii Moldova ca stat independent, Consiliul raional Rîșcani, a organizat un program solemn dedicat acestui eveniment. Oficialitățile raionului au participat la manifestările consacrate Zilei Independenței. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 26 august 2020 de Serviciul Resurse Umane
Conform rezultatelor obţinute la proba scrisă şi interviu, la concursul pentru ocuparea funcţiei publice vacante de contabil-șef, învingător al concursului este desemnată dna Natalia Saranciuc. Citeşte mai mult...

Rezultate 921 - 930 din 1095
» Toate înregistrările
Sus


 

 

 

 

 

 

 

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale”

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: consiliulriscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: 0(256)2-28-50 

Total vizitatori: 2025
Vizitatori ieri: 491
Vizitatori azi: 212
Online: 9